x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ATENȚIONARE METEO - Cod Galben de ninsori şi vânt puternic pentru zona de munte şi de intensificări ale vântului pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

ATENȚIONARE METEO - Cod Galben de ninsori şi vânt puternic pentru zona de munte şi de intensificări ale vântului pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

09 Dec 2017   •   12:36
ATENȚIONARE METEO - Cod Galben de ninsori şi vânt puternic pentru zona de munte şi de intensificări ale vântului pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare meteorologică Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori însemnate cantitativ pentru zona de munte şi o alta de intensificări ale vântului pentru zone din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, şi a actualizat informarea emisă vineri. 

Astfel, conform noii informări meteorologice, până duminică, ora 20:00, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie şi lapoviţă, apoi vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. 

În regiunile sudice şi sud-estice precipitaţii locale se vor semnala în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi în prima parte a zilei de duminică şi vor fi ploi, dar trecător şi lapoviţă sau ninsoare. La munte aria ninsorilor va fi în extindere începând cu masivele vestice, iar vântul va prezenta intensificări susţinute. Temporar vântul se va intensifica şi în zonele joase de relief, cu viteze în medie de 45-55 km/h. 

În cursul zilei de duminica (10 decembrie), treptat precipitaţiile vor fi în diminuare şi în restrângere. 

De asemenea, potrivit meteorologilor, începând de sâmbătă, ora 15:00, până duminică, ora 16:00, va fi instituit Cod galben în toate zonele de munte, unde temporar vor fi ninsori local însemnate cantitativ şi cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60-70 km/h, iar pe creste peste 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. 

Pe de altă parte, duminică, între orele 2:00 şi 16:00, în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 km/h şi temporar 70 km/h.AGERPRES

×