x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM. Cod galben de ceaţă densă în 11 judeţe, în orele următoare

Avertizare ANM. Cod galben de ceaţă densă în 11 judeţe, în orele următoare

09 Dec 2019   •   07:41
Avertizare ANM. Cod galben de ceaţă densă în 11 judeţe, în orele următoare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în orele următoare în 11 judeţe din Moldova şi Transilvania.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în localităţi din judeţele Braşov, Sibiu, Covasna şi Harghita se va semnala ceaţă, fenomen care va determina scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. În aceste zone ceaţa va fi asociată cu chiciură.

Până la ora 8:00, ceaţa şi chiciura vor persista şi în localităţi din Galaţi şi Vaslui, dar şi în zona joasă din Vrancea, Cluj, Alba, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore. AGERPRES

×