x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM: Cod galben de ninsori și viscole în 14 județe din țară

Avertizare ANM: Cod galben de ninsori și viscole în 14 județe din țară

02 Dec 2017   •   08:04
Avertizare ANM: Cod galben de ninsori și viscole în 14 județe din țară
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din 14 judeţe aflate în Moldova, Muntenia şi Transilvania, începând de sâmbătă dimineaţă, respectiv o informare de ploi, ninsori şi vânt în rest, din această seară. 



Potrivit meteorologilor în marja informării meteo, sunt prognozate precipitaţii în majoritatea regiunilor. Astfel, În Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15 - 20 l/mp şi pe arii restrânse 25 - 30 l/mp. Totodată, în Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar izolat se va semnala polei. 

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, cu viteze de 50 - 55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum şi pe litoral, vor fi rafale de 60 - 70 km/h. 

Pe 2 decembrie, între orele 1:00 şi 13:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme rea, în 14 judeţe: Suceava, Neamţ, Bacău, vestul judeţului Vrancea, Covasna, Harghita, cea mai mare parte a judeţului Braşov, sudul judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj (zona de sud), respectiv nordul judeţelor Hunedoara, Alba şi Sibiu. 

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza atenţionările meteo.

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: viscol