x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE METEO caniculă și instabilitate atmosferică accentuată, miercuri și joi

AVERTIZARE METEO caniculă și instabilitate atmosferică accentuată, miercuri și joi

11 Iul 2017   •   13:14
AVERTIZARE METEO caniculă și instabilitate atmosferică accentuată, miercuri și joi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată şi de disconfort termic, valabilă de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 23:00. 

Conform ANM, în intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35-45 l/mp. 

Astfel de manifestări se vor semnala miercuri, 12 iulie, îndeosebi în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi (12/13 iulie) mai ales în regiunile vestice. 

Pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul şi estul teritoriului. 

În după-amiaza zilei de miercuri, 12 iulie, local în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, disconfortul termic va fi ridicat - indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării. AGERPRES

×
Subiecte în articol: canicula instabilitate atmosferica