x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de inundaţii pentru judeţul Satu Mare

Cod galben de inundaţii pentru judeţul Satu Mare

27 Aug 2014   •   20:33

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea a Apelor (INGHA) a emis, miercuri, o atenţionare de Cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri mici din judeţul Satu Mare, valabilă până la orele 24,00.

Potrivit hidrologilor, atenţionarea vizează râurile mici din bazinul hidrografic Tur (Valea Rea, Talna, Turţ), unde se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe Valea Rea şi Talna.

De asemenea, sub avertizare Cod galben de inundaţii se află, până la orele 21,00, unele râuri din judeţele Arad şi Bihor.

Potrivit avertizării, se pot produce inundaţii locale, în urma scurgerilor pe versanţi, torenţi, pâraie, pe râurile mici din bazinele hidrografice Crişul Alb (Teuz, Sebiş, Moneasa), Crişul Negru (Finiş, Valea Mare, Briheni) şi Crişul Repede (Fântâna Galbenă, Iad, Ieduţ) din judeţele Arad şi Bihor. Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile din bazinul hidrografic Moneasa şi Iad.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza emisă.

×
Subiecte în articol: cod galben innundatii satu mare