x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ninsori şi viscol, în 11 judeţe, până la ora 23:00; de la 4:00, informare de vânt şi polei, în toată ţara

Cod galben de ninsori şi viscol, în 11 judeţe, până la ora 23:00; de la 4:00, informare de vânt şi polei, în toată ţara

11 Ian 2017   •   13:50
Cod galben de ninsori şi viscol, în 11 judeţe, până la ora 23:00; de la 4:00, informare de vânt şi polei, în toată ţara
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până miercuri noapte la ora 23:00 pe raza a 11 judeţe din estul şi sud-estul ţării. 

În acelaşi timp, meteorologii au ridicat avertizarea Cod portocaliu ce viza judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Vrancea. 

Potrivit ANM, în intervalul orar 13:00 - 23:00, va mai ninge în cea mai mare parte a Moldovei, local în Muntenia, zona Carpaţilor de Curbură, iar spre seară şi la începutul nopţii şi în sudul Dobrogei. În Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. 

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia şi restul Munteniei, spulberând trecător zăpada. 

De asemenea, începând din noaptea de miercuri spre joi, la ora 4:00, şi până vineri la ora 10:00, va intra în vigoare o informare meteorologică de intensificări ale vântului şi polei, valabilă la nivelul întregii ţări. 

Astfel, în intervalul menţionat, la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60 - 70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie), rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45 - 55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată. 

Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) va ninge, în general, slab cantitativ în zonele de munte şi local în regiunile intra-carpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei. În cursul zilei de joi (12 ianuarie) în funcţie de evoluţia meteorologică, ANM ar putea actualiza informarea meteo emisă miercuri. 

În plus, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme deosebit de rece şi ger, mai ales în cursul nopţilor, valabilă în intervalul 11 ianuarie, ora 13:00 - 12 ianuarie, ora 10:00. 

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative. AGERPRES

×