x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Codul galben de ninsori ar putea fi prelungit. Apoi, se va încălzi și va ploua

Codul galben de ninsori ar putea fi prelungit. Apoi, se va încălzi și va ploua

03 Ian 2016   •   11:50
Codul galben de ninsori ar putea fi prelungit. Apoi, se va încălzi și va ploua

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) ar putea prelungi codul galben de ninsori pentru sudul ţării, deşi viteza vântului va scădea şi vor creşte temperaturile - de la minus 10-12 grade la Bucureşti la minus 5-6 grade -, de marţi după-amiază vor fi precipitaţii sub formă ploaie iar în noaptea de marţi spre miercuri în Oltenia şi Banat va apărea poleiul, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.

"Cantităţile de zăpadă, precipitaţiile, pentru cele zece judeţe, până mâine la prânz, nu sunt foarte importante dar sunt asociate cu vânt de 50- 60 de kilometri pe oră", a precizat acesta la videoconferinţa cu prefecţii din cele zece judeţe afectate de Codul galben, organizată la MAI.

Sandu a adăugat că de luni după-amiază este posibil ca ANM să emită din nou Cod galben sau informare, explicând că "mai cedează vântul, dar vor continua ninsorile în partea de sud şi sud-vest".

"Totodată, cresc temperaturile. În loc de minus 10 pot fi minus 5-6 grade, dar de marţi după-amiază, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie şi atunci în noaptea de 5 spre 6 este posibil ca tot în zona Oltenia - Banat să apară polei", a adăugat directorul ANM.

După această perioadă, a spus directorul ANM, timp de 10 zile, vor fi temperaturi normale pentru această lună.

Aproximativ 3.500 de jandarmi, poliţişti şi pompieri au fost mobilizaţi în cele zece judeţe aflate sub atenţionare de Cod galben, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, înaintea videoconferinţei cu prefecţii.

"MAI, în judeţele sub atenţionare de cod galben, a pregătit pentru intervenţie 3.500 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi aproximativ 900 de mijloace iar în rezervă, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, 5.600 de forţe", a spus ministrul.

"De dimineaţă, la nivelul fiecărui inspectorat pentru situaţii de urgenţă este activată o grupare operativă care va monitoriza situaţiile în teren", a mai spus acesta.

De asemenea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a vorbit despre faptul că autorităţile trebuie să acorde, în această perioadă, o atenţie deosebită persoanelor care se află sub dializă şi femeilor însărcinate.

Raed Arafat i-a sfătuit pe prefecţi să acorde sprijin persoanele fără adăpost în azilele de noapte. "Dacă aceste persoane se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe, să nu fie trimise înapoi în stradă", a subliniat Arafat.

Directorul CNADNR, Cătălin Homor, a declarat că stocurile companiei sunt "suficiente pentru aproximativ două luni de iarnă" iar utilajele sunt "sută la sută pregătite".

Prefecţii din cele zece judeţe aflate sub Cod galben au spus, în cadrul videoconferinţei, că, până în prezent, nu au întâmpinat probleme.

Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: cod galben ninsori cod galben ninsori ger