x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ger noaptea trecută în România. Unde au fost înregistrate - 6 grade

Ger noaptea trecută în România. Unde au fost înregistrate - 6 grade

29 Sep 2017   •   11:34
Ger noaptea trecută în România. Unde au fost înregistrate - 6 grade
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Meteorologul de serviciu de la Centrul Regional de Meteorologie Transilvania Sud Sibiu, Adela Mitea, a declarat că şi în următoarea noapte sunt aşteptate valori negative. 

Minus 6,2 grade Celsius s-au înregistrat vineri dimineaţă în municipiul Miercurea Ciuc, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură în ţară din zonele locuite. 

Şi în alte localităţi din depresiune s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute în cursul dimineţii de vineri - minus 4 grade Celsius la Topliţa şi Joseni, în judeţul Harghita, şi minus 2,3 grade Celsius la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna. 

La Miercurea Ciuc prima valoare negativă a sezonului s-a înregistrat în data de 24 august, când Staţia meteo a consemnat valoarea de minus 0,3 grade Celsius. 

Minima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat în anul 1977, când termometrele au arătat minus 10 grade Celsius la Miercurea Ciuc, în vreme ce maxima a fost consemnată în 1952, când au fost 33,8 grade Celsius. AGERPRES

×