x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea METEO - Ploi, lapoviţă, ninsori viscolite şi intensificări susţinute ale vântului în Dobrogea, Banat, Crişana, sudul Olteniei, estul Munteniei, duminică şi luni

METEO - Ploi, lapoviţă, ninsori viscolite şi intensificări susţinute ale vântului în Dobrogea, Banat, Crişana, sudul Olteniei, estul Munteniei, duminică şi luni

21 Ian 2018   •   12:00
METEO - Ploi, lapoviţă, ninsori viscolite şi intensificări susţinute ale vântului în Dobrogea, Banat, Crişana, sudul Olteniei, estul Munteniei, duminică şi luni

Regiunile Dobrogea, Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi sudul şi estul Munteniei se vor afla de duminică după-amiaza până luni seara sub incidenţa unei informări meteorologice de ploi, lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), din 21 ianuarie, ora 16:00 şi până pe 22 ianuarie, ora 22:00, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice, şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10-15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30-35 l/mp. 

Până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă. 

Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45-55 km/h, iar pe crestele montane, 60-70 km/h. 

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada. 

De asemenea, meteorologii au emis din 21 ianuarie, ora 20:00 şi până pe 22 ianuarie, ora 11:00, un Cod galben de ninsori în general însemnate cantitativ şi strat consistent de zăpadă. 

Astfel, în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova, vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă. 

În plus, în 22 ianuarie, de la ora 05:00 la ora 22:00, este Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi ninsori viscolite în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Conform ANM, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafala în general de 65-75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognoza.AGERPRES

×
Subiecte în articol: informare meteo