x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 19, 20 și 21 martie: Ninsori

Prognoza METEO pentru 19, 20 și 21 martie: Ninsori

18 Mar 2018   •   17:10
Prognoza METEO pentru 19, 20 și 21 martie: Ninsori

Vremea se va rãci accentuat în majoritatea regiunilor țării. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, favorizând producerea poleiului. Vântul va avea intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului, cu viteze în general de 50-55 km/h. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã mai ales în zonele joase de relief și în sud-estul teritoriului.

Astăzi -16/5

Vremea va fi deosebit de rece. În partea a doua a intervalului, se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor.

Marți -17/4

Vremea va fi geroasă în special în regiunile extracarpatice. În sud-estul țării precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Miercuri-15/3

În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, se vor semnala precipitații ce vor deveni predominant sub formã de lapovițã și ninsoare.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 0 ninsoare

Craiova 1 ninsoare

Timişoara 3 precipitații mixte

Sibiu 5 nori

Suceava -7 nori

Galaţi -2 nori

Constanţa 2 ninsoare

Cluj-Napoca 4 nori

Bacău -5 cer nori

Baia Mare -7 precipitații mixte

Iaşi -5 ninsoare

Oradea 2 ninsoare

Reşiţa 1 ninsoare

Piteşti 3 ninsoare

Braşov 5 ninsoare

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 6:21 Soarele apune: 18:25

Presiunea atmosferică: 1012 mmHg

Viteza vântului:   55 km/h (S-V)

×
Subiecte în articol: ninsori