x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 29 şi 30 septembrie şi 1 octombrie. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal

Prognoza METEO pentru 29 şi 30 septembrie şi 1 octombrie. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal

28 Sep 2016   •   20:10
Prognoza METEO pentru 29 şi 30 septembrie şi 1 octombrie. Vremea va fi mai caldă decât în mod normal
Sursa foto: pixabay.com

Joi

Valorile termice se menţin ridicate, iar vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi predominant senin în majoritatea ţării, iar vântul va sufla slab, cu uşoare intensificări la munte şi în regiunile nordice. Temperaturile maxime pot ajunge la 26 de grade.

Vineri

Temperaturile vor continua crească şi va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult senin, iar norii nu vor apărea deloc. Vântul va sufla slab până la moderat. În zonele joase, pe arii restrânse, se va forma ceaţa.

Sâmbătă

Vremea va fi caldă, iar temperaturile maxime pot ajunge la 28 de grade, cu mai mult peste normele specifice începutului de octombrie. Cerul va fi mai mult senin, dar este posibil să apară norii în vestul şi nord-estul ţării. Dimineaţa şi noaptea va apărea ceaţa.

Vremea azi pe larg

Soare şi cer senin

Comparativ cu ziua de miercuri, astăzi se va încălzi uşor.  Cerul va fi predominant senin, cu înnorări nesemnificative în nord, centru şi parţial în est. La munte e posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab, cu uşoare intensificări în regiunile estice şi pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 3 şi 16 grade Celsius. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă, dimineaţa şi noaptea.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 23

Craiova 23

Timişoara 23

Sibiu 21

Suceava 22

Galaţi 23

Constanţa 24

Cluj-Napoca  23

Bacău 24

Baia Mare 20

Iaşi 23

Oradea 22

Reşiţa 24

Piteşti 23

Braşov 19

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:14

Soarele apune: 18:56

Presiunea atmosferică: 767 mmHg

Viteza vântului: 6 km/h (V-SV)

 

 

×