x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pentru intervalul 9-22 ianuarie. Urmează două săptămâni geroase

Prognoza meteo pentru intervalul 9-22 ianuarie. Urmează două săptămâni geroase

09 Ian 2017   •   13:54
Prognoza meteo pentru intervalul 9-22 ianuarie. Urmează două săptămâni geroase
Sursa foto: Victor Stroe

Vremea va continua să fie geroasă în majoritatea regiunilor pe durata următoarelor două săptămâni, în special în Dobrogea, Oltenia, Muntenia şi în zonele montane, în timp ce ninsorile vor predomina în anumite intervale după 11 - 12 ianuarie, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 9 - 22 ianuarie, dată luni publicităţii. 

În Banat, în prima săptămână din intervalul de prognoză, temperatura aerului va fi, în general, în creştere. Valorile termice se vor menţine, totuşi, sub limita de ger în cursul nopţilor şi al dimineţilor, până în jurul datei de 13 ianuarie, apoi vor fi apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu o nouă scădere, în ultima zi. În medie, maximele se vor încadra între -9 şi 3 - 4 grade Celsius, iar minimele între -17 şi -3 grade. În săptămâna a doua, tendinţa temperaturii va fi de scădere uşoară şi treptată, aşa încât regimul termic se va situa din nou sub cel obişnuit. Vor fi valori maxime între -3 şi -1 grad şi minime între -9 şi-7 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în perioada 12-19 ianuarie. 

În zona Crişanei, temperatura aerului va avea, în general, valori, atât diurne, cât şi nocturne, sub cele climatologic specifice perioadei. În prima săptămână din intervalul de prognoză, valorile termice se vor menţine cu mult sub cele ce ar fi obişnuit să se înregistreze la începutul celei de-a doua decade a lunii ianuarie. În medie, maximele se vor încadra între -9 şi 3 grade, iar minimele între -17 şi -3 grade. În săptămâna a doua, tendinţa temperaturii va fi de staţionaritate, cu minime, în medie, de la -9 la -8 grade şi o medie a maximelor pe regiune între -3 şi -1 grad. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în mod special în perioada 11-18 ianuarie. 

În Transilvania, temperatura aerului va avea valori, atât diurne, cât şi nocturne, în marea lor majoritate sub cele specifice perioadei. În primele două zile, valorile diurne vor fi foarte scăzute, ulterior până în data de 13 ianuarie acestea consemnând o creştere. După această dată, temperaturile vor scădea din nou, maximele fiind cuprinse, în medie, între -13 şi -1 grad. De asemenea, valorile nocturne vor fi şi mai scăzute decât cele de până acum, în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, apoi vor creşte, însă în cea mai mare parte a intervalului se vor menţine sub limita de ger. În medie regională, vor fi minime cuprinse între -23 şi -5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului din cursul zilelor, în general în scădere uşoară şi treptată, va avea maxime cuprinse, în medie, între -5 şi -3 grade şi minime între -14 şi -11 grade. Condiţii de precipitaţii vor fi în cea mai mare parte a timpului, cu o probabilitate mai ridicată în perioadele 11-15 ianuarie şi 16-19 ianuarie. 

În Maramureş, vremea va fi cu mult mai rece decât în mod obişnuit, iar cele mai mici valori se vor înregistra în primele 3 - 4 zile din intervalul de prognoză. În prima săptămână, în medie, maximele se vor încadra între -11 şi 1 grad, iar minimele între -19 şi -3 grade la minime. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, tendinţa temperaturii aerului va fi, în general, staţionară, astfel că maximele vor fi cuprinse între -5 şi -3 grade, iar minimele în jurul a -10 grade, în medie regională. Vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, cu probabilitate mai ridicată de semnalare după 12 ianuarie. 

Meteorologii semnalează că, în Moldova, temperatura aerului va fi în general în creştere în prima parte a intervalului şi apoi uşor variabilă, menţinându-se însă sub normalul climatologic. În prima săptămână din intervalul de prognoză se vor înregistra maxime cuprinse între -13 şi un grad, respectiv minime între -16 şi -4 grade. Pe durata celei de-a doua săptămâni, media regională va consta în maxime cuprinse între -5 şi -3 grade şi minime între -12 şi -9 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în cea mai mare parte a timpului. 

În Dobrogea, până în 13-14 ianuarie, temperatura aerului va fi în creştere, pornind de la valori foarte scăzute, cu ger în primele două zile şi două nopţi. În prima săptămână, în medie, maximele se vor încadra între -12 şi 3 grade, iar minimele între -14 şi un grad Celsius. În cea de-a doua săptămână, vremea va fi rece, îndeosebi în cursul zilelor. Tendinţa temperaturii aerului, la valorile diurne, va fi de scădere în primele zile, apoi de creştere, dar uşoară, iar la cele nocturne de creştere în prima zi, apoi în general de scădere. Media regională va consta în maxime cuprinse între -3 şi 0 grade şi minime între -7 şi -5 grade. În intervalul analizat vor fi condiţii de precipitaţii în cea mai mare parte a timpului. 

În Muntenia, doar în după-amiaza zilelor de 13 şi 14 ianuarie şi în dimineaţa de 14 ianuarie regimul termic va fi apropiat de cel normal la aceste date. În restul timpului, vremea va fi cu mult mai rece decât în mod obişnuit. În prima săptămână, valorile diurne vor fi în creştere până în ultima zi, când vor marca o scădere, iar cele nocturne vor scădea la începutul şi sfârşitul intervalului, iar în rest vor creşte. În medie, pe regiune, se vor înregistra maxime între -12 şi 2 grade Celsius, respectiv minime între -20 şi -3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului va fi relativ staţionară şi, în medie, maximele se vor încadra -4 şi -2 grade, iar minimele între -11 şi -7 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioadele 10-12 ianuarie, 13-15 şi 16-19 ianuarie. 

În Oltenia, primele două zile şi două nopţi vor fi geroase. Doar în dimineaţa şi în după-amiaza zilei de 14 ianuarie regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific perioadei. În restul timpului, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, chiar deosebit de rece până la mijlocul primei săptămâni. În această primă parte a intervalului, vor fi valori medii ale maximelor cuprinse între -11 şi 1 grad Celsius şi ale minimelor între -20 şi -3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele vor fi de la -2 la -1 grad, iar minimele se vor situa între -11 şi -7 grade. Vor fi condiţii de precipitaţii în cea mai mare parte a timpului, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 10-12 ianuarie, 13-14 şi 16-19 ianuarie. 

La munte, valorile termice vor creşte până în ziua de 13 ianuarie, apoi nu se vor modifica semnificativ. Va fi ger în majoritatea nopţilor, dar şi pe parcursul primelor trei zile. În prima săptămână vor fi valori maxime cuprinse în medie între -18 şi -2 grade şi minime între -22 şi -8 grade. În săptămâna a doua, regimul termic, relativ staţionar, va fi caracterizat de maxime cuprinse în medie între -7 şi -5 grade, respectiv minime în jur de -11 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată începând cu data de 10 ianuarie. 

Estimările publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: prognoza meteo vremea ger