x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo vineri seara până sâmbătă, vânt și precipitații

Prognoza meteo vineri seara până sâmbătă, vânt și precipitații

24 Feb 2017   •   11:48
Prognoza meteo vineri seara până sâmbătă, vânt și precipitații
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rece, precipitaţii moderate şi intensificări ale vântului, valabilă începând de vineri seara până sâmbătă, la ora 20:00. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 februarie, ora 20:00 - 25 februarie, ora 20:00, vremea se va răci şi vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. 

În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, se vor cumula cantităţi de apă de până la 15 - 20 de litri pe metrul pătrat. 

De asemenea, în zona de munte, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi. Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 kilometri/oră, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada. 

În funcţie de evoluţia meteorologică, ANM va actualiza informarea menţionată. AGERPRES

×