x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Schimbările climatice sunt pe punctul de a atinge un prag distructiv

Schimbările climatice sunt pe punctul de a atinge un prag distructiv

01 Aug 2017   •   13:08
Schimbările climatice sunt pe punctul de a atinge un prag distructiv

Pământul va ajunge într-un punct care va aduce schimbări climatice distructive, după cum arată un nou studiu publicat de The Independent. Există 90% șanse că temperatură să crească cu 2 grade Celsius, cu 4.9 grade peste nivelul pre-industrial, până la sfărșitul secolului, în ciuda măsurilor luate pentru a reduce emisiile de gaze.

Cercetătorii susțin că Pământul va ajunge într-un punct în care se vor produce efecte dezastuoase, precum secetă extinsă, vreme extremă și o creștere periculoasă a nivelului mării. Experții susțin că 2 grade în plus reprezintă un „punct critic” în care schimbările devin de neoprit.

Lumea, aproape cu siguranță, va pica în încercarea de a menține încălzirea la obiectivul de 1.5 grade Celsius convenit prin acordul climatic de la Paris, potrivit acelorași cercetători. Există șanse de 99% ca schimbările climatice să treacă de această limită.

„Țările au convenit pentru un obiectiv de 1.5 grade Celsius ca urma a impactelor severe asupra existenței lor care ar putea rezulta în urma depășiri acestui prag. Într-adevăr, daunele provocate de căldură extremă, secentă, vreme extremă și ridicarea nivelului mării vor fi mult mai severe daca creșterea cu 2 grade Celsius sau mai mult este permisă.”, a spus profesorul de la Universitatea din Washington, Dargan Frierson.

„Rezultatele noastre arată că este necesară o schimbare abruptă pentru a atinge acest obiectiv.”, a mai spus Dargan Frierson.

Cercetătorii au privit datele a 50 de ani de populare și activitate economică pentru a veni cu această previziune. Un factor luat în considerare a fost „intensitatea emisiilor de carbon”, cantitatea de carbon emisă pentru fiecare dolar din activitatea economică.

Abordarea este diferită comparativ cu activitatea Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice, al cărui recent raport include rate ale încălzirii bazate pe patru scenarii privind emisiile de carbon.

„Marea problemă cu scenariile este că nu știi cât de posibile sunt, și dacă sunt un etalon pentru gama completă de posibilități sau doar câteva exemple. Din punct de vedere științific, acest tip de abordare nu a fost pe deplin satisfăcătoare.”, a spus profesorul care a condus echipa de la Universitatea din Washington, Adrian Raftery.

„Analiza noastră este compatibilă cu estimări trecute, însă descoperă că cele mai optimiste proiecții sunt puțin probabil posibile. Suntem mai aproape de marjă decât credem. În general, obiectivele exprimate prin Acordul de la Paris sunt ambițioase, dar realiste. Vestea proastă este că este puțin probabil să fie suficiente pentru a atinge pragul necesar pentru a menține încălzire la, sau sub, 1.5 grade Celsius.”, a mai spus Adrian Raftery.

 

×