x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vești bune de la meteorologi. Cum va fi vremea mâine, în toată țara

Vești bune de la meteorologi. Cum va fi vremea mâine, în toată țara

07 Sep 2019   •   20:07
Vești bune de la meteorologi. Cum va fi vremea mâine, în toată țara

Duminică, 8 septembrie, vremea se va menţine caldã, local cãlduroasã în regiunile sudice. Cerul va avea înnorãri temporare. Vor fi averse şi descãrcãri electrice, local în vestul şi nord-vestul ţãrii, precum şi la munte, iar pe arii restrânse va ploua şi în centru şi sud-est şi cu totul izolat în rest.

Vântul va sufla slab şi moderat, local şi temporar cu intensificãri, ziua mai ales în regiunile sud-estice, iar dupã-amiaza şi noaptea cu precãdere în cele sud-vestice şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai coborâte, spre 6 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de ceaţã.

Presiunea atmosferică va scãdea uşor în regiunile vestice.

Antena3

×