x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii 10 locuri de neratat în Creta

10 locuri de neratat în Creta

16 Apr 2013   •   16:19
10 locuri de neratat în Creta

Când spunem Creta, îţi propunem un exerciţiu de imaginaţie! Gândeşte-te! Singura pădure de palmieri din Europa! Plaje de vis desprinse dintr-un tărâm al basmului! Istorie şi posibilităţi nelimitate de distracţie! Te vezi acolo?

Noi da! Şi pentru a întregi tabloul pe care l-am început împreună ceva mai sus, află că odată ajuns în Creta simţi magia locului de cum ai păşit pe tărâmul grecesc. Poate că de aceea este supranumită şi “Insula Miracolelor”. Cu o istorie de mai bine de 5.000 de ani, Creta se deschide în faţa privitorului dornic de nou cu oraşul Heraklion, capitala insulei, un loc înţesat de tradiţii şi urme ale unei civilizaţii apuse. Ruinele palatului Knossos sunt o poartă spre trecutul minoic în care centaurii şi minotaurii îşi făceau loc în “Legendele Olimpului”. Îţi poţi continua promenada culturală cu fortăreaţa Koules, un adevărat monument de artă în stil veneţian, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Arheologie, coborând apoi uşor pe Strada 25 August, spre biserica Agios Titos, un monument bizantin, reconstruit în secolul al XVI-lea de către veneţieni şi cotropit de turci, care l-au transformat în moschee.

Şi cum călătorului îi stă bine cu drumul, ajungem în cel mai estic punct de pe harta insulei greceşti, oraşul Vai, renumit pentru plaja cu nisipul aproape alb şi singura pădure de palmieri din Europa. Legendele spun că vegetaţia luxuriantă de aici a stat drept paravan pentru piraţii care erau nevoiţi să se ascundă sau că datează din perioada invaziei arabilor. Cert este că se întinde pe mai mult de 250 de hectare şi numără peste 5.000 de palmieri.

Mergem uşor pe coasta Cretei, ne bucurăm de soare şi de plajele acoperite cu voie bună şi bifăm localitatea Matala, din sud-vestul Cretei, o staţiune preferată de romani. Tot ei au fost cei care au săpat grote în zona înaltă ce se ridică din mare, drept loc de adăpost, pentru ca mai apoi să le transforme în morminte.

Şi pentru că te-am obişnuit cu poveşti de drum şi locuri care ţi-au conturat amintiri, nu rata cel mai sudic oraş din Europa, Ierapetra, acolo unde se spune că ar fi înnoptat însuşi Napoleon Bonaparte, în drumul său spre Egipt.

Ofertă sejur Creta

Hotel Agrabella 3* - de la 259 Euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopti cazare cu demipensiune, asistenta turistica. Europa Travel, www.europatravel.ro tel. 021.9407

×
Subiecte în articol: creta