x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii In Turcia se vinde un oras antic pentru 8 milioane dolari

In Turcia se vinde un oras antic pentru 8 milioane dolari

28 Mai 2018   •   16:45
In Turcia se vinde un oras antic pentru 8 milioane dolari

Cu opt milioane de dolari, in Turcia poate fi achizitionat orasul Bargylia, situat la 30 de kilometri de Bodrum. Legendele spus ca asezarea a fost fondata de Belerofont si numit in cinstea prietenului acestuia, Bargyl, alaturi de care a  luptat impotriva Himerei.


Dar Bargyl a murit sub copitele calului inaripat al lui Pegas, daruit lui Belerofont de insasi Atena. Astazi, pe teritoriul orasului, candva mare si important, cu o istorie de peste 2500 de ani, s-au pastrat numai ruinele amfiteatru, a bailor termane sau a unei manastari abandonate.

Bargylia, cucerita, de-a lungul secolelor, de Alexandru Macedon, apoi de Filip al V-lea al Macedoniei, dupa care de romani, este incepand din 1927 proprietate privata. Lipsit de paza, zona a fost frecvent “calcata” de pseudo-arheologi, care au furat tot ce se putea, inclusiv un mozaic antic.

Unul dintre coproprietarii acestor pamanturi, un batran in varsta de 87 de ani, povesteste ca partenerii lui incearca de mult sa vanda aceasta zona istorica, a carei suprafata depaseste 133 de hectare. In speranta ca, in sfarsit, se va gasi un cumparator, pretul a fost coborat de la 9,6 la 8,3 milioane de dolari.

In Bargylia nu s-au efectuat niciodata ample sapaturi arheologice, desi specialistii turci afirma ca s-ar putea scoate la iveala multe descoperiri uluitoare. Printre altele, British museum gazduieste, in prezent, 58 de artefacte care au legatura cu istoria Bargyliei.

 

×