x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii TOP 18 cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE LOCURI din lume. Pe ce loc se află România (VIDEO)

TOP 18 cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE LOCURI din lume. Pe ce loc se află România (VIDEO)

23 Apr 2017   •   21:05
TOP 18 cele mai ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE LOCURI din lume. Pe ce loc se află România (VIDEO)

Platforma online de social media 9GAG (9gag.com) a întocmit şi publicat un clasament al celor mai terifiante locuri din lume. Pe primul loc în acest top a fost inclus un obiectiv din România, Pădurea Hoia-Baciu.

În inima Ardealului, lângă oraşul Cluj Napoca, se gaseşte, probabil, cel mai misterios loc din România, care seamănă foarte mult cu o zonă din filmul Stalker – Călăuza (1979). Pădurea Hoia-Baciu, cunoscută drept ‘Triunghiul Bermudelor’ în România, atrage mulţi curioşi, amatori de paranormal.

Despre Pădurea Hoia-Baciu s-au scris multe legende de la dispariţia unor persoane, până la apariţia extratereştrilor, lăsând loc celor mai diverse speculaţii. Cei care vizitează locul povestesc lucruri terifiante care provoacă fiori reci chiar şi celor mai curajoşi.

În TOP 18 al celor mai înspăimântătoare locuri din lume a mai fost inclus şi Oradour-sur-Glane, un oraş distrus de trupele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact pe data de 10 iunie 1944, când 190 de bărbaţi, 247 de femei şi 205 copii au murit aici.

După terminarea conflictului, un nou oraş a fost construit în apropiere, dar ruinele au fost păstrate în semn de omagiu adus victimelor nevinovate decedate în acea zi.

Urmează în acest clasament Castelul....................

CItește continuarea AICI și urmărește VIDEO

 

×