x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Top 10 cele mai frumoase SALINE din România

Top 10 cele mai frumoase SALINE din România

28 Feb 2019   •   17:25

Salinele nu sunt doar atracții turistice, pentru vizitatorii care admiră spectacolul creat de depunerea sării, ci și destinații pentru speleoterapie.

Tratamentul terapeutic în saline este din ce în ce mai recomandat pentru cei care au nevoie de efectele binefăcătoare ale sării asupra organismului. Efectul sării asupra sistemul respirator este binecunoscut, pentru că reduce iritația ce produce tusea, ba chiar ajută mult la recuperarea de astm bronsic, bronșite cronice, sinuzite. De asemenea, salinele pot fi de ajutor și în curele de mineralizare a organismului, precum și în curele de prevenire și tratare a răcelilor ușoare.

Temperatura dintr-o salină este constantă, încadrându-se de obicei între 11-16 grade Celsius, cu umiditate mare, de peste 70%. Posibilitatea de activare a alergiilor este mică, deoarece în saline aeropoluanții sunt rari, la fel ca și germenii patogeni.

România se poate mândri cu peste douăzeci de saline naturale. Iată care sunt cele mai frumoase și mai cunoscute:

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

1. Salina Turda

Salina Turda este de recunoscută pentru dimenisunile sale, dar şi pentru numărul mare de atracţii turistice pe care îl include. Turiştii au la dispoziţie un centru de tratament performant, dar şi locuri de joacă cu mini-golf, biliard, carusel şi popice. Una dintre cele mai cunoscute atracţii este lacul de la nivelul inferior, pe care poţi face plimbări cu barca.

2. Salina Ocnele Mari

..................

Află mai departe care sunt cele mai frumoase saline din România

×