x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Tehnicii Rutiere

Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Tehnicii Rutiere

31 Ian 2017   •   20:10
Unic pe plaiuri mioritice. Muzeul Tehnicii Rutiere
Sursa foto: tion.ro

Puțini știu că la ieșirea din Timișoara spre Lugoj stă ascuns un muzeu unic în România. Singurul Muzeu al Tehnicii Rutiere din România a fost deschis în anul 1987, la Secția de Drumuri Naționale din Timișoara. Muzeul a fost recondiționat anul trecut și poate fi vizitat zilnic între orele 7.30 și 15.30.

Vizitatorii curioși pot afla într-o vizită la acest muzeu când au fost atestate documentar mai multe drumuri medievale, cum ar fi drumul sării de mică importanță Hațeg – Porțile de Fier – Caransebeș (1247) sau trecătoarea Chremaspatakfeu, la sud de Secășeni (Caraș, 14.06.1358). Muzeul găzduiește și un compactor din 1905, care funcționa pe bază de fân, dar și alte instrumente care au avut legătură de-a lungul timpului cu drumurile Banatului, inclusiv tehnică de calcul și telefoane vechi.

Turiștii mai pot afla la muzeu și cum arată certificatul de inovator al Umidimetrului, inovație a inginerilor Micutaru Dumitru și Durst Alfred, la 30 iunie 1981. Altă invovație pe care o găsim aici este perfecționarea tehnică a macaralei montate pe vagonet pentru manipularea varului și bitumului, din 19 decembrie 1957.

×