Căsuţa din copac, între lux şi necesitate

Daca ar trebui sa descriu copilaria ideala as vorbi despre jocul de-a v-ati ascunselea sau leapsa, despre vacanta la bunici si multe, multe nazdravenii, dar cel mai mult mi-ar placea sa vorbesc despre casuta din copac. Nu am avut una precum cele in care se cocoata co­piii din filmele americane, cu pereti si acoperis adevarate, ci numai cateva scanduri bine fixate in cuie care serveau drept podea iar deasupra, 'ca sa nu ne bata soarele in cap', spunea bunica, era agatata printre ramuri o patura pe care seara aveam grija sa o ducem in casa, ca nu cumva sa vina ploaia si a doua zi sa nu ne mai putem juca.

Au trecut de atunci mai bine de douazeci de ani, dar inca sunt fascinata de casutele din copaci. Pentru unii dintre noi sunt simboluri ale copilariei, pentru altii sunt un mod de viata, dar si o forma de protest.

Cele mai iubite casute din copac raman cele recreationale. Au inceput sa se bucure de succes la inceputul anilor 1990 in tari de pe continentul american sau din Europa si cu timpul au devenit locul de joaca preferat al copiilor si, de ce nu, o evadare din cotidian pentru cei mari. Acest lucru s-a datorat si avansului tehnologic care a permis realizarea constructiilor sigure, cu un impact cat mai scazut asupra mediului. Cererea tot mai mare a dat nastere unei adevarate industrii astfel incat, in prezent, in Europa exista peste 30 de companii specializate care construiesc in copaci de la structuri destinate copiilor pana la case complet functionale. Mai mult decat atat designeri renumiti din intreaga lume si-au pus la bataie creativitatea pentru a da nastere celor mai nastrusnice si interesante casute amplasate in copaci.

La polul opus celor pentru care o casa in copac este un lux se afla triburile papuase pentru care traiul intr-o contructie de acest gen este necesar supravietuirii. In anumite parti ale Tropicului casele sunt bine ancorate printre ramuri, pe cand in alte zone sunt ridicate pe piloni. Membrii tribului Korowai sunt nevoiti sa isi amplaseze casele la inaltimi care ajung pana la 40 de metri pentru a-si proteja hrana, dar si pe ei insisi de atacurile animalelor salbatice sau ale membrilor altor triburi. Vietii salbatice din zona tro­picala i se mai adauga si climatul si iluminarea slaba de la nivelul solului, dar si saracia lucie care ii obliga pe localnici sa adopte astfel de solutii.

Casele din copaci au fost folosite si ca mijloace de protest impotriva abuzurilor asupra mediului. Protestatarii s-au instalat in case si au refuzat sa coboare reusind astfel sa impiedice aparitia unor constructii in zone protejate sau defrisarile. Cel mai cunoscut caz este al Juliei Butterfly Hill care a devenit cunoscuta dupa ce a petrecut 738 de zile intr-un spatiu format din doua platforme care masurau un total de sase metri patrati si care erau asezate la saizeci de metri deasupra pamantului. Protestul ei a avut un succes rasunator si a dus la salvarea unor arbori seculari care urmau sa fie transformati in cherestea.