x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Lumină ambientală prin elementele pentru încălzire

Lumină ambientală prin elementele pentru încălzire

de Georgiana Teodorescu    |    11 Sep 2010   •   00:00
Lumină ambientală prin elementele pentru încălzire

Locuinţele moderne, unde preocuparea pentru detaliile de design îşi face simţită prezenţa, cer ca toate elementele să fie atent studiate şi în armonie. De aceea şi părţile tehnice şi cu funcţionalitate indispensabilă cum ar fi sistemul de încălzire necesită atenţie deosebită.



Calorifere decorative sunt de multă vreme pe piaţă. Dar iată că evoluţia designului contemporan se aplică şi în această direcţie, transformându-le în obiect de studiu pentru aplicarea celor mai inovatoare idei ale unor oameni care şi-au dedicat viaţa frumosului. A devenit deja obligatoriu ca sistemul de încălzire să aibă propria personalitate. S-a ajuns chiar la transormarea lui în element decorativ atât de sugestiv, încât calorifere amplasate strategic în încăperile locuinţelor devin protagonistele spaţiului şi centre de interes, fără a neglija însă aspectele funcţionale.

ETALON DE DESIGN
Caleido Fine Design de la compania italiană CO.GE.FIN, este gama care pe noi ne-a impresionat. Şi dincolo de formele ultra-moderne fascinante care personalizează orice interior, ceea ce aduce nou această gamă este propunerea de obiect cu triplă funcţionalitate: de încălzire, de decorare şi de iluminare ambientală. Astfel, radiatorul se îmbracă în cele mai neaşteptate moduri în reţele de leduri cu diferite culori şi intensităţi de lumină. Şi toate acestea construite în jurul preocupării de a economisi energie şi a proteja mediul, prin sisteme independente atent studiate şi aplicate fiecărei unităţi în parte. Materiale conceptuale şi tehnologie de ultimă generaţie se împletesc aici pentru a tinde către designul absolut.

×
Subiecte în articol: idei pentru casa ta