x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Urmează dotarea gospodăriei cu un hidrofor? Cum să alegi fără să te înșeli

Urmează dotarea gospodăriei cu un hidrofor? Cum să alegi fără să te înșeli

14 Iun 2018   •   17:47
Urmează dotarea gospodăriei cu un hidrofor? Cum să alegi fără să te înșeli

Este sezonul perfect pentru irigații și deci tot mai mulți se gândesc iar la metode mai eficiente pentru a susține culturile din grădinile proprii. O investiție într-un hidrofor pare să fie una justificată. De la an la an orice gospodar se gândește la asta și când vine și timpul potrivit pentru a cheltui economiile pentru o astfel de dotare, desigur că se dorește și se așteaptă la randament, eficienţă și mulțumirea de a fi cheltuit banii pe ceea ce trebuie.

Alegerea unui hidrofor nu este atât de grea, dacă nu ar fi și mii de opțiuni. Există cu atât mai multe cu cât și brandurile producătoare sunt diverse. În funcție de buget, de capacitate,  de nivel de calitate și durabilitate, în funcție de materiale și structura sistemului, un hidrofor cunoaște diverse forme. După cum explică și specialiștii, o mare greșeală pe care o fac cei în căutarea unui hidrofor este să nu își cunoască realmente nevoia, ci să se ghideze după ceea ce au auzit că este eficient și calitativ. Pun mai presus de toate prețul și ajung să caute un hidrofor inox pret, fără însă să știe și ce avantaje reale poate avea sau nu din această tipologie.

Debitul de apă

În primă fază, se analizează cazul concret. Unde și cum se va folosi hidroforul reprezintă un punct de reper pentru cumpărător. Trebuie spus că de la caz la caz debitul de apă de care are nevoie un utilizator va fi diferit. Iată și cum:

La vasul de toaletă – 9 l/min;

La duş –10-15 l/min;

Pentru apă menajeră de la robinet –10 l/min;

La irigat –20 l/min.

Acestea sunt doar câteva exemple cu estimări medii. Urmează sursa de apă și la ce adâncime se află aceasta. Așa se face că un hidrofor se împarte din nou în două clase distincte. Pompa de hidrofor aspiră apă de la o adâncime maximă de 7 până la 8 metri – în funcție de tipul exact de hidrofor. Tot ce trece de această valoare nu se mai poate realiza prin aspirație prin pompa de suprafață. Pentru adâncimi mai mari se va utiliza un hidrofor cu ejector. Iar aici câtă apă poate să aspire depinde de model, de puterea din motor etc.

Hidroforul cu presostat

Un termen comun pe această nișă de produse se referă la presostatul din dotarea unui sistem de tip hidrofor. Pentru a lămuri de ce este necesar, merită menționat ce este mai întâi de toate și de ce un utilizator trebuie să fie atent la acest capitol.

Presostatul are rolul de a porni și de a opri pompa, în funcție de presiunea pe care o indică, în mod real. Acesta are setarea pentru o valoare minimă și una maximă. Va fi însă necesar și un vas de expansiune pentru a se reduce din ciclul de opriri și porniri ale acestei pompe. Așadar, alături de o altă componentă importantă, presostatul poate fi de ajutor în a reduce din consumul electric al pompei, pentru ca aceasta să nu pornească de fiecare dată când este deschis robinetul. De asemenea, cele două elemente sunt responsabile într-o măsură și de reducerea zgomotului produs de pompă.

Atenție la hidrofoarele din inox

Cumpărătorul de rând este obișnuit ca la auzul unor fraze să își dea seama de nivelul calitativ al unui produs. Este același lucru și când vine vorba de inox. Automat se corelează produsul cu unul de folosință cu durată îndelungată, întrucât inoxul nu corodează. Însă pentru a fi siguri că hidroforul ales este din inox și vor fi toate beneficiile aferente se merită verificat întreg sistemul – există și modele ce dispun numai de carcasa din inox și nu este același lucru.

O recomandare valabilă este și aceea de alegere a unui produs de acest gen numai din cadrul magazinelor de specialitate, fie ele și în varianta online. Este vorba de cunoașterea unor detalii, de garanții și de clasificări de produse conform cu partea de reputație și calitate, conform cu raportul calitate-preț. Bazați-vă pe experți care înțeleg nevoia și pe baza unor detalii despre cum se va folosi hidroforul vă recomandă un model de consum optim și eficienţă ridicată. Shop-Einstal, spre exemplu, dispune de o vastă colecție de produse de tip hidrofor.

Pentru că alegerea să fie una mulțumitoare nu ieftin trebuie să fie termenul de referință, ci calitatea.

 

×