x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Alimentul-medicament. Ce beneficii are asupra ta

Alimentul-medicament. Ce beneficii are asupra ta

11 Noi 2017   •   11:44
 Alimentul-medicament. Ce beneficii are asupra ta

Cu un conținut bogat de proteine, Omega-3 și vitamina D, carnea de pește este unul dintre cele mai sănătoase alimente, scrie clickpentrufemei.ro.

Sursă bună de vitamina D

Se sintetizează în organism prin expunerea la razele solare, însă în anotimpul rece este necesar un aport suplimentar din această vitamină. Somonul și herinul sunt surse bune de vitamina D. O porție de 113 grame de somon gătit oferă 100% din cantitatea de vitamina D necesară zilnic, în timp ce o linguriță de ulei din ficat de cod aduce peste 200% din necesarul zilnic.
Bogat în acizi grași

Peștele gras, precum somonul, sardinele, tonul, păstrăvul sau macroul, este considerat a fi cea mai sănătoasă opțiune în meniul zilnic, datorită acizilor Omega-3 pe care îi conține. Aceștia sunt esențiali pentru sănătatea creierului, a sistemului imunitar și a aparatului cardiovascular, putând să scadă nivelul de colesterol rău (LDL). Dacă ai posibilitatea, cumpără pește sălbatic în locul celui din crescătorie.
Recomandat în curele de slăbire

Dacă ți-ai propus să slăbești sau să îți menții greutatea, este recomandat să mănânci pește de cel puțin două ori pe săptămână. Însă trebuie să ai grijă ce tip de pește alegi, căci cel gras are un aport energetic mai mare

×
Subiecte în articol: aliment mancare peste