x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cartofi copţi cu smântână dulce, Cheddar şi leurdă. O cină simplă şi gustoasă

Cartofi copţi cu smântână dulce, Cheddar şi leurdă. O cină simplă şi gustoasă

18 Mai 2015   •   17:06
Cartofi copţi cu smântână dulce, Cheddar şi leurdă. O cină simplă şi gustoasă

Pentru o cină caldă şi simplă vă propun o reţetă destul de uşor de făcut. Cartofi copţi la cuptor cu smântână dulce, leurdă, Cheddar şi parmezan.

 
Cartofii indicaţi pentru această reţetă sunt cei făinoşi iar leurda conferă o aromă mai discretă de usturoi. Dacă nu aveţi leurdă se pot folosi 4 că de usturoi şi frunze de pătrunjel (opţional)
 
Ingredinetele sunt după cum urmează:
 
1,5 kg de cartofi
500 ml smantână dulce
100 g cascaval Cheddar, dat pe răzătoare
50 g Parmzan ras
10 frunze de leurdă, tocată mărunt
Piper proaspăt măcinat
 
Cum se procedează:
 
Se curăţă cartofii si se taie în felii cât mai subţiri, ori cu un cuţit ori cu o răzătoare după care le punem într-un castron mare
 
Peste cartofi se adaugă aproape tot caşcavalul Cheddar, smântâna, leurda (dsau usturoiul pe care l-aţi ăiat în felii subţiri) şi piperul proaspăt măcinat.
 
Amestecaţi totul până când toate feliile de cartofi sunt acoperite de smântână şi caşcaval.
 
Răsturnaţi amestecul într-un vas de copt cu o adâncime de aproximativ 5 cm, uniformizăm cu o spatulă si punem peste restul de caşcaval Ceddar.
 
Tava se pune în cuptorul preîncălzit la 175 grade pentru o oră. După 30 de minute se scoate tava si se apasă cartofii cu o spatulă ca să intre înapoi în smântână.
 
Acest fel de mâncare poate fi consumat ca atare sau garnitură pentru fripturi.

×