x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cartofi cu usturoi la cuptor, pentru ziua Trisfetitelor

Cartofi cu usturoi la cuptor, pentru ziua Trisfetitelor

31 Ian 2018   •   00:53
Cartofi cu usturoi la cuptor, pentru ziua Trisfetitelor

În miezul iernii, în popor se obișnuia cinstirea acestor trei divinităț: Trisfetitele. Temute și respectate în același timp, ele au instituit o serie de reguli și interdicții care s-au păstrat până astăzi. În această zi, se mănâncă de post.

Cu atat mai mare era puterea acestor trei divinitati populare, cu cat in popor nici macar nu se cunoaste numele lor adevarat. Le numeau simplu: Trisfetitele. Inca de pe atunci exista interdictia de a nu le rosti numele daca nu doreai sa ramai orb sau fara vreo parte a corpului.

Oamenii si le imaginau pe Trisfetite ca avand infatisarea unor femei foarte tinere. Despre ele se spunea ca umblau odinioara pe Pamant alaturi de Dumnezeu si chiar i-au dat acestuia apa atunci cand era insetat. Poate din aceasta cauza, in vreme de seceta, crestinii se roaga la Trisfetite sa le aduca ploaie. O alta legenda ne povesteste ca au fost demult trei fete. Primele doua, mai mari, duceau o viata nelegiuita. Cea mai mica s-a rugat de ele sa se schimbe si mai bine sa lucreze ceva. Surorile au ascultat-o si toate au inceput sa teasa o naframa. Trei zile au lucrat incontinuu, iar in a patra zi s-au oprit sa se odihneasca. Aceasta a patra zi a devenit un semn al sarbatorii.

Te-ar putea interesa și aceste rețete:

Ciudir ca la Bucerdea Vinoasă

Sarmale fierte-n bostan, la gura sobei

Sărmăluțe de miel în frunze de tei (rețetă veche din satul românesc)

Iată și câteva obiceiuri specifice acestei zile:

Aceasta zi este respectata in special de femei, pentru a avea spor la tors si ca sa nu le moara barbatii prea curand. Se fac colive si se duc la biserica pentru a fi sfintite. Mai mult, se fac praznice pentru sufletul celor care au murit neimpartasiti. Pe de alta parte, nu este bine sa lucrezi in aceasta zi de sfarsit de ianuarie. Cei care nu respecta aceasta interdictie vor fi mancati de lup atunci cand vor pleca la drum sau le vor muri vitele din gospodarie. In alte cazuri, se spune ca-si vor pierde mintile sau orice vor face va fi pe dos. De altfel, Trisfetitele au renumele de a face totul pe dos. Daca pana atunci vremea a fost calda, cu siguranta aceasta se va schimba.

Noi vom gati azi bucatele respectand întocmai reteta și, mai ales, adaugand usturoi din belșug. 

Pentru cartofi cu usturoi la cuptor ai trebuință de.........................

Citește mai departe AICI

×