x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Crap sălbatic de Dunăre gătit după gustul pescarilor (rețeta Corneliei Ghișoi, Lady Chef a României)

Crap sălbatic de Dunăre gătit după gustul pescarilor (rețeta Corneliei Ghișoi, Lady Chef a României)

22 Apr 2018   •   11:42
Crap sălbatic de Dunăre gătit după gustul pescarilor (rețeta Corneliei Ghișoi, Lady Chef a României)

O femeie sensibilă, delicată și, totodată, cu mâini puternice. Mâini care știu să frământe aluatul. Fată de la țară, cum se zice - fiind născută în același sat cu bunică-mea dinspre tată, în Rucărul mușcelean - este în același timp un omm respectat de o lume-ntreagă. Și când spun lume, mă gândesc la lumea de dincoo de granițele țării. Marele atuu al Corneliei Ghișoi este că e pricepută în bucătărie.

Dar câte femei nu sunt așa? Da, dar ea este o profesionistă a gastronomiei. Și-o să vă aud întrebându-mă ce-i cu asta, căci multe alte femei lucrează în bucătăriile restaurantelor. E-adevărat, însă ea este unică. Este unica Lady Chef a României.

De 30 de ani, de când lucrează ca bucătar, a strâns și a creat sute, poate mii de rețete. Și pentru că nu-i place să țină pentru ea ceea ce știe, o parte dintre ele le-a așezat într-o carte: „Rețetele Corneliei”. Dintre acele preparate care poartă amprenta ei am ales-o pentru domniile voastre pe aceasta:

Ai trebuință de: 900 g Crap de Dunăre filetat, 200 g ceapă, 30 g usturoi, 200 g ardei capia copt, 400 g roșii, 250 g țelină frunze și rădăcină, 200 g ardei gras, 150 ml vin alb, 100 ml ulei, boabe de piper, sare.

................

Citeste mai departe toate detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×