x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Film şi gastronomie

Film şi gastronomie

06 Sep 2010   •   00:00

Muzică balcanică, îngeri, 20 de minute de comedie neagră, mâncare tradiţională, braga şi socată, iată câteva dintre atracţiile primei zile a Festivalului Degustătorilor de film şi artă culinară ce se desfăşoară în perioada 5-12 septembrie, în Portul Cultural Cetate, de lângă Calafat.



Actori, regizori, producători, ziarişti, iubitori ai filmului s-au adunat duminică seară în Portul Cultural Cetate pentru a participa la prima ediţie a Festivalului Degustătorilor de film şi artă culinară, ediţia Balcanii. "Inaugurăm acest festival sub semnul Balcanilor, de fapt sub semnul Dunării", a precizat Mircea Dinescu, gazda evenimentului. Constantin Fugaşin, directorul festivalului, a expus scopul acestui eveniment: "S-a născut din constatarea că filmele româneşti, atât de premiate, nu sunt văzute de vecinii noştri din Balcani. Este o ocazie de a ne împrieteni, de a pune bazele unor colaborări, unor coproducţii. Veţi vedea filme şi veţi degusta din bucatele preşedintelui Academiei de Gastronomie din România".

Prima ediţie a Festivalului a debutat cu inaugurarea "Înger Parc", o expoziţie de sculpturi care vrea să fie o replică la Dracula Parc. La cocteilul de deschidere, Mircea Dinescu a motivat naşterea acestui proiect: "Era un ministru al Turismului, Agathon, care a vrut să inaugureze Dracula Parc. Eu am simţit atunci un fel de revoltă. Nu o fi dracu' stăpân pe România, or mai fi şi îngeri. Am lansat ideea unui parc de statui care urma să se cheme «Înger Parc». Am reuşit să aduc şase sculptori, nu doar români, ci şi din Bulgaria şi Serbia, care au lucrat timp de trei săptămâni şi au ieşit îngerii pe care îi vedeţi".

Cele 20 de minute din filmul lui Silviu Purcărete, "Undeva la Palilula", peliculă ce se află încă în postproducţie, au încântat pe deplin publicul, seara a continuat cu proiecţia filmului "Morgen", de Marian Crişan, şi cu un festin "à la Dinescu", cu mâncare balcanică, sănătoasă. Sărmăluţele fierte în vin cu mămăligă, iahnia de fasole cu salată de varză şi vinul alb au fost vedetele cinei. Seara s-a încheiet cu melodiile antrenante ale trupei Nightlosers.

×
Subiecte în articol: gastronomie