x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Invitaţie într-o lume de arome

Invitaţie într-o lume de arome

de Carmen Dragan    |    16 Iul 2008   •   00:00

Dacă europenii nu mănîncă aproape nici un preparat fără pîine şi cartofi, asiaticii sînt recunoscuţi prin orezul şi tăiţeii care însoţesc felurile principale.

Dacă europenii nu mănîncă aproape nici un preparat fără pîine şi cartofi, asiaticii sînt recunoscuţi prin orezul şi tăiţeii care însoţesc felurile principale. Chinezii prăjesc mult tăiţeii şi creează sosuri foarte savuroase, iar thailandezii prepară tăiţei crocanţi, numiţi "mee krob", care au gust dulce, sărat şi uneori condimentat. Aceştia sînt pregătiţi din orez sau uneori din făina boabelor de fasole. Cel mai frecvent sînt opăriţi cu apă fierbinte. Phat Thai, cum sînt numiţi tăiţeii thailandezi, folosesc o combinaţie de gusturi (acrişor, dulce şi sărat). Bucătăria Thai foloseşte o mare varietate de fructe şi legume, de la cele folosite frecvent şi de noi, pînă la bambus şi castane de apă. Tofu, preparat din fasole de soia, este un aditiv tradiţional folosit frecvent la mîncărurile thailandeze. Arahidele sînt măcinate şi transformate în pastă, iar alunele caju se presară în mod obişnuit peste mîncărurile cu tăiţei sau peste salate.

 

Magia desertului

După o masă foarte condimentată, desertul thailandez are efectul unui vrăjitor, care reuşeşte să cureţe cerul gurii încărcat de ierburi şi condimente. În general, acestea nu sînt foarte dulci, dar pentru că majoritatea conţin fructe, sînt foarte benefice. Deserturile tradiţionale sînt banane în lapte de cocos îndulcit şi fructe în sirop de zahăr cu îngheţată. De asemenea, thailandezii mănîncă multe fructe confiate, cu sau fără cremă de cocos. În trecut, nuca de cocos se folosea doar la desert, însă astăzi este un ingredient important, la fel ca zahărul de palmier şi făina de orez. Malakaw (papaya de culoare portocalie), tengmo (lubeniţă), sapalot (ananas) sau rose apple (un fel de măr în formă de pară) sînt cîteva fructe consumate de thailandezi la desert.

 

Două ingrediente care nu lipsesc niciodată de la o masă sînt ospitalitatea şi prietenia, pentru că thailandezilor le place foarte mult să împartă masa cu cineva. La ei, mîncărurile sînt servite în acelaşi timp, iar platourile sînt însoţite de o lingură din care să poată să se servească reciproc.

 

Phat Thai  - Tăiţei prăjiţi

Ingrediente: un kg tăiţei din orez, 300 g creveţi, 100 g creveţi uscaţi, 200 g alune prăjite, 100 g ridichi murate thailandeze pisate, o cănuţă de tofu solid feliat, un sfert de cănuţă de ceapă mărunţită, 10 ouă, ulei vegetal, un sfert de tulpină de usturoi verde chinezesc

Preparare: Se prăjeşte ceapa şi se adaugă tăiţeii din orez, care se prăjesc cu apă pînă se înmoaie. Se adaugă uleiul, tofu, creveţii, ridichile murate şi oul. Se amestecă în timp ce se prăjeşte. La final se adaugă sosul, germenii de fasole şi usturoiul chinezesc care se prăjesc puţin, apoi se serveşte.

Ingrediente pentru sos: o jumătate de cănuţă de zahăr, o jumătate de cănuţă de zahăr de palmier, o lingură de sare, o jumătate cănuţă suc de tamarind, trei linguriţe de oţet, o jumătate de cănuţă de sos de ardei iute, o jumătate de cănuţă de sos de roşii, o jumătate de cănuţă de sos de peşte.

Preparare: Se amestecă toate ingredientele şi se fierb.

 

Thod Man Kung  - Specialitate de crevete prăjit

Ingrediente: 500 g crevete macerat, 100 g carne de porc grasă, o lingură de rădăcină de coriandru mărunţită, o lingură de piper, 200 g făină prăjită, pesmet, 3 linguri de sos de soia, o lingură de zahăr.

Preparare: Se macină rădăcina de coriandru, usturoiul şi piperul. Acest amestec se adaugă peste creveţii şi carnea de porc. Se prăjeşte făina, se asezonează cu zahăr şi sos de soia şi se toarnă peste creveţi. Se iau aproximativ două linguri din acest amestec, se modelează în mînă ca un pacheţel de aproximativ 8 cm şi se trec prin pesmet. Se prăjesc în ulei. Se serveşte cu sos.

Ingrediente pentru sos: o jumătate de cănuţă de oţet, o jumătate de cănuţă de zahăr, o lingură de sare de masă, un ardei iute măcinat.

Preparare: Se amestecă ingredientele şi se fierb.

 

Khanom  Mo Kaeng Thao  - Cremă de nucă de cocos şi boabe mung

Ingrediente: 3 cănuţe de boabe mung pisate şi fierte, 3 cănuţe de lapte de cocos, 6 ouă, o cănuţă de zahăr de palmier, un sfert de cănuţă de ceapă prăjită.

Preparare: Boabele mung se înmoaie în apă fierbinte timp de o oră, apoi se fierb în abur. Se pisează boabele împreună cu două cănuţe de lapte de cocos. Se încorporează zahărul, o cănuţă de lapte de cocos şi ouăle. Toate acestea se amestecă într-un vas şi se fierb la foc potrivit 5-10 minute. Se îndepărtează de pe foc. Amestecul rezultat se separă în boluri care se pun la cuptor pentru aproximativ 30 de minute. Culoarea rezultată ar trebui să fie auriu-închis. Ca garnitură se adaugă ceapă prăjită.

 

Kauyboudchee  - Banană în lapte de nucă de cocos

Ingrediente: 10 banane, 3 cănuţe de cremă de cocos, 100 g zahăr, o linguriţă de sare.

Preparare: Se cojesc bananele şi se taie în patru bucăţi. Acestea se înmoaie în apă cu sare. Se fierbe laptele de cocos, se adaugă zahăr, sare, bananele şi crema de cocos.

 

Khao Phat Samsri - Pui prăjit cu legume şi cîrnăciori

Ingrediente: 5 cănuţe de orez, două cănuţe de cîrnăciori tăiaţi mărunt, o cănuţă de morcovi fierţi şi tăiaţi rondele, o cănuţă de fasole păstăi fiartă, o cănuţă de porumb fiert, ulei vegetal, două linguri de usturoi, 5 linguri de sos de soia, două linguri de zahăr, castraveţi, coriandru, ceapă verde

Preparare: Se prăjeşte usturoiul mărunţit. Se adaugă în tigaie orezul, sosul de soia, zahărul, cîrnăciorii, fasolea, porumbul şi morcovii. Se călesc la foc iute şi se amestecă încontinuu. Se servesc cu piper, frunze de coriandru, castraveţi şi ceapă verde.

×