Poveștile Ancorei: Sălcii de Florii și-o ciorbă iute cu midii și rapane

O după amiază la țărmul Herăstrăului, ale cărui perdele de sălcii și zadă se tot îndesesc, o dată cu primăvara ce înaintează în vârstă, redeșteaptă amintirea Floriilor din copilărie… În drumul spre biserică, opream sub sălciile și răchitele de pe malul pârâiașului de sat, „jefuindu-le”, pentru a intra în pronaosul bisericii cu brațele încărcate. Aflasem legenda sălciilor și-a Sfintei Marii și de-aceea, atunci când trăgeam de crengile pline de mâțișori gălbui, simțeam o neliniște, ca și cum o vină ni se cuibărea în suflet. La-ntoarcerea de la biserică, sălciile ne întâmpinau însă la fel de strălucitoare, mirosind a lemn crud și-a frunză verde și parcă se bucurau de „reîntâlnirea” cu ramurile sfințite. Ramurile acestea aveau să fie așezate deasupra tinzii, și la icoană, și pe masa de Florii de pe care niciodată nu lipseau bucatele de pește.
De-aceea, zic, o după-amiază de Florii, la Cherhanaua Ancora, aici, la țărm de ape, mă face să mă-ntreb de ce sfințim noi ramuri de salcie, când ele sfințite sunt din ziua în care, după legendă, au ajutat-o pe Maica lui Iisus? Și până să trec și la recomandarea culinară a acestei zile, dați-mi voie să reiau povestea, pentru aceia dintre voi care nu o știu.

Legenda sălciilor și-a Sfintei Marii
Zice-se că Maica Domnului, grăbindu-se să ajungă în locul unde se afla fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Degeaba s-a rugat ea de toate plantele din jur s-o ajute să treacă apa. Nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei. Doar salcia a aplecat o creangă și a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulțumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii. Binecuvântate de preoți, puteau fi legate în jurul brâului, ferindu-i pe credincioși de durerile de spate. Dar ramurile de salcie se pun și-n jurul stupilor, pentru ca albinele să fie ferite de boli, ori în jurul pomilor fructiferi, ca să aibă rod. Iar copiii cei mici, sunt atinși cu crenguțe sfințite de salcie, ca să crească mari și puternici (și nu-i vorba nicicum de nuielușa de alun a Sfântului Nicolae aici…).

O masă cu pește și cu alte viețuitoare acvatice
Nu, nu la carne de nutrii sau de castori vă-mbii… Toți cei care țin postul, după toate regulile lui, știu bine că vreme de șapte săptămâni doar de două ori au dezlegare la pește (și la nimic altceva, nici tu ouă, nici tu lapte, nici tu brânză – despre carne nici nu mai vorbim). O dată e de Bunavestire. A doua oară, acum, de Florii.
De v-ar face plăcere ca prânzul Floriilor să-l împărțiți cu mine, atunci iată ce-aș cere eu bucătarului – pentru binecuvântarea mesei, plăcerea gurii și îndestularea stomacului: o scrumbie marinată în casă (căci a urcat îndeajuns, gonind, să treacă de canalele Deltei și să i se facă pielea albastră și carnea fragedă), apoi un borș tradițional pescăresc (cu crap, cu leuștean și cu poveste inclusă – v-am zis-o eu și altădată), un sturion la plită, sau un șalău, ori o saramură de crap (picantă după cum vi-i voia) ar putea întregi meniul unei Duminici de Florii.

Ciorba iute de midii și rapane
Însă acelora care-și doresc o provocare... zâmbitoare, ca ziua aceasta plină de floare, eu le-aș propune ceva abia intrat în meniu: Ciorba picantă de midii și rapane (pe care, zic unii, o puteți mânca și-n zile de post, că vietățile marine fără sânge cică ar fi permise, după vechile canoane – până și călugării din Muntele Sfânt le-au trecut între cele pe care le mănâncă aproape în fiecare zi, cât e postul de lung, pe lângă ierburi, năut și fasole!).
După cum îi zice și numele, ciorba-i arzulie – usturoiul și-ardeiul iute se simt binișor și pișcă limba, înfierbântă stomacul. Altminteri, sunt destule legume, verdețuri și ierburi aromate care să vă ducă cu gândul la o grădină de zarzavaturi la malul unei mări dezmorțite sub soarele de April: ardei kapia (roșu) și ardei gras (verde), roșii, ceapă, foi de dafin, cimbru și leuștean, pătrunjel și praf de piper... Mai neobișnuit e că, deși-i zice ciorbă, acreala (discretă) îi vine din... roșii și vin. Vin alb, vin bun (și ficare bucătar o știe, că-n bucătărie, poșirca loc nu are nici măcar s-o arunci în oala cu borș). Am lăsat mai la urmă ingredientele principale: midiile din Marea Neagră (în cochilie!) și rapanele, melcii endemici Pondului Euxin, al căror gust te vor face să visezi la briza vacanțelor...