x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Tocană de hribi și mânătărci (rețeta lui Radu Anton Roman)

Tocană de hribi și mânătărci (rețeta lui Radu Anton Roman)

01 Mar 2019   •   16:57
Tocană de hribi și mânătărci (rețeta lui Radu Anton Roman)

Se zice din batrani ca pe cei stinsi trebuie sa-i pomenesti pana la inmormantare si-apoi pana la 40 de zile, amintindu-i cu intamplarile lor luminoase, vesele, c-asa li se linisteste sufletul. Pe Radu Anton Roman expansivul si generosul, caldul si primitorul, cu ce ar fi sa-l pomenesti mai bine daca nu cu o reteta dintr-ale sale?

Si daca, datorita imprejurarilor, mi-a fost dat de cateva ori ca maestrul, expertul gastronom sa fie oaspete la masa pregatita de mine (cerandu-mi grijuliu reteta unor gogosari la otet, umpluti cu struguri si fel de fel de alte fructe, intr-un an, ori detaliile prepararii unui tort fara blat, intr-un alt an), imi amintesc ca am avut prilejul sa mananc si eu la masa lui - intr-o toamna care-i aurise fereastra si facea curtea sa miroasa a strugure copt - o tocanita de hribi si manatarci, pe care abia ce le primise de la prieteni din nordul impadurit. O invitatie la un pranz restrans, cu sansa nesperata de a asista si la facerea bucatelor. N-am fost destul de vigilenta atunci sa notez reteta.


Si-apoi, de ce-as fi facut-o, cand mai fantastic era sa-i urmaresc miscarile "grijind" (dupa vorba-i) ciupercile cele daruite. Ma incumet, deci, sa citez aici reteta asa cum e notata ea in cartea sa (care-i facu sa prinda gust pentru bucatele romanesti si pe savantii gastronomi francezi).

"De la Piatra Neamt la Suceava, tocanita de hribi e ca santinela de la drapel si ca piatra kilometrica; fie iarna, fie vara, ea e acolo, la post, langa mamaliga care nici ea nu se opreste din aburit.

150 g unt / 1 ceasca smantana / 1 lingura faina / 1 kg ciuperci de padure (proaspete sau uscate) / verdeata: marar, patrunjel (daca nu-s verzi, uscate). 

Citește rețeta

×