x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețete de Paști. Cotlet de miel umplut

Rețete de Paști. Cotlet de miel umplut

13 Apr 2017   •   22:47
Rețete de Paști. Cotlet de miel umplut

Fiecare zi din Saptamana Mare (pe care am putea-o numi la fel de bine si Saptamana Neagra, din cauza pericolelor ce-i pandesc pe crestini la fiecare pas) are semnificatii aparte.
In general, se poate spune ca este o perioada deosebit de periculoasa, nefasta chiar. Astfel, cine moare in aceasta saptamana se duce direct in Iad, pentru ca Raiul este inchis si se va deschide abia in Noaptea Invierii.

La fel, cei care mananca graunte, de orice fel, vor face bube in cap, devenind "pociti".
In Joia Mare vin mortii pe la casele lor si se asaza pe stresinile caselor. Ei vor sta acolo pana la Rusalii si vor pleca numai dupa ce primesc de pomana. Se fac focuri pentru a incalzi sufletele raposatilor si se impart colaci sau orez cu prune. Pentru mortii care au fost uitati se plamadeste cate un colac lung, numit "uitata". Se inrosesc ouale, iar o vorba din batrani spune ca ouale vopsite in aceasta zi nu se strica niciodata. Cine tine post negru din Joia Mare si pana in Duminica Pastilor va sti cu trei zile inainte cand va muri.
Cum a mai ramas putina vreme pana sambata, cand vom purcede la pregatirea bucatelor pentru masa de Paste, sa va dau o reteta, de tinut minte.

Cotlet de miel umplut

O bucata intreaga de cotlet de miel (desprins de pe oase), 4-5 ardei copti, 3 cepe, 500 g ciuperci, 20 ml ulei, 30 g unt, 100 g orez, o jumatate de lingurita de cimbru, o legatura de marar, 200 ml vin rosu, sare, piper.

.................

Află AICI toate detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×