Esenţe tari. Parfum de bergamotă

 Între Soare şi mare se coc cele mai neobişnuite fructe - bergamotele. Aroma lor mai puţin obişnuită conferă o aură de mister parfumurilor rafinate.

În sudul Italiei, în Calabria, pe coastele însorite creşte o specie de citrice mai puţin întâlnită în altă parte a lumii. Se numeşte bergamotă, are o culoare asemănătoare cu cea a unei lămâi încă necoapte şi forma unei pere ce suferă de... timiditate. Dacă îi dai la o parte coaja vei simţi parfumul puternic de portocală amestecat cu altceva, pe care-l poţi defini mai greu, o aromă de condimente preţioase. Cât despre gust, este atât de amar încât un grepfrut vi s-ar putea părea cel mai delicios desert. Evident, bergamotele îşi găsesc cu greu loc în bucătării (deşi locuitorii din Ca­labria le-au găsit totuşi o întrebuinţare pe placul gurmanzilor care vor să fie mereu în descoperirea ine­ditului - îngheţate, jeleuri sau bomboane), dar sunt excelente în industria parfumurilor.

După culegerea fructelor (procesul are loc din noiembrie şi până înspre martie, condiţiile climaterice făcând posibil acest lucru) şi sortarea lor, ber­gamotele sunt duse în atelierele tradiţionale de unde se va extrage uleiul esenţial. În trecut, această operaţiune se făcea manual, presând pur şi simplu coaja citricelor. La sfârşitul secolului al XIX-lea însă, Nicola Barilla inventa o maşinărie - „La Macchina Ca­labria" - care folosea forţa abrazivă pentru a ex­tra­ge o cantitate şi mai mare de ulei într-un timp şi mai scurt. Sunt necesare nu mai puţin de 200 kilograme de fructe pentru a obţine un litru de esenţă. Preţul nu este însă foarte mare, cel mult 62 de euro. Cu toate acestea, este indispensabil datorită celor 350 de componente chimice, care au rolul de a fixa celelalte uleiuri esenţiale dintr-un parfum. Ca un dirijor care stabileşte locul fiecărui artist în cadrul orchestrei.

Cele mai multe parfumuri masculine - inclusiv reţeta originală de Apă de colonie inventată în se­colul al XVII-lea - au uleiul de bergamotă printre ingre­diente. De asemenea, este folosit în aromoterapie - asociindu-se foarte bine cu esenţe de muşeţel, lămâie, portocală, lavandă sau ylang-ylang - sau în tratamentele cosmetice. Astfel, în casă se poate prepara o mască exfoliantă pentru o piele foarte fină. Se amestecă într-un vas miezul unei papaya împreună cu trei picături de ulei de bergamotă şi o jumătate de linguriţă de miere. Se aplică pe faţă şi pe gât, iar după aproximativ o jumătate de oră se masează uşor şi se îndepărtează cu apă rece.

Bergamotele sunt folosite şi pentru a da o aromă puternică ceaiului Earl Grey. Legenda spune că în urmă cu aproape 200 de ani, Earl Charles Grey, agent diplomatic în China, ar fi primit de la un înalt demnitar chinez o cutiuţă cu ceai. I-au plăcut atât de mult aroma şi gustul, încât la întoarcerea în ţară a încercat să reproducă reţeta, adăugând alături de ceaiul negru şi bergamotă din Calabria. Nu se ştie dacă reţeta originală chinezească conţinea acest fruct, dar a prins atât de bine, încât o ceaşcă cu ceai poate fi cel mai potrivit răsfăţ pentru o după-amiază mai puţin însorită. Sau aţi putea servi un lichior obţinut din coajă rasă de bergamotă pusă la mace­rat în alcool. Culoarea sa galbenă ca cea a paiului de grâu şi gustul foarte intens sunt pretexte pentru clipe desăvârşite.