x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Povestea bărbatului care a lansat mesajul “Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”

Povestea bărbatului care a lansat mesajul “Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”

de Georgiana Ionita    |    29 Sep 2016   •   12:11
Povestea bărbatului care a lansat mesajul “Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”

Un fost corporatist care acum se ocupă de transformările artiștilor de la “Te cunosc de undeva”, a reușit să câștige inimile femeilor din toată țara printr-un gest inedit. Alexandru Sassu, de profesie make-up artist, a pornit un adevărat fenomen, scriind într-o dimineața pe peretele de la metrou mesajul “Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”. Ideea lui a fost preluată și de alți tineri, care au împânzit harta României cu mesajul emoționant, iar peste noapte, Alex s-a trezit erou național.

Alexandru Sassu își câștigă existența făcând femeile mai frumoase, însă într-o zi, mergând cu metroul, a ascultat fără să vrea discuția dintre două fete, în care una se plângea că nu este mulțumită de viața ei, așa că și-a dorit să-i transmită cumva că situația stă altfel. Neavând curaj să-i spună direct, Alex s-a hotărât să scrie mesajul pe peretele de pe peron, în speranța că ea îl va citi. Nu știm dacă mesajul a ajuns la fata respectivă, însă în scurt timp, textul a făcut înconjurul României, iar femeile din toată țara au zâmbit citind “Nu te mai preocupa, ești frumoasă astăzi”.

Cârcotașii au spus că mesajul ar face parte dintr-o campanie de PR bine pusă la punct, însă tânărul ne asigură că gestul lui a fost doar un impuls de moment, fără vreo intenție ascunsă.

“Cumva mă întristează ideea că unii au perceput-o așa, pentru că dacă s-ar fi întâmplat asta cu siguranță aș fi încercat să caut promovare imediat după ce a apărut. Ideea mi-a venit pe 8 martie, în urma discuției auzite în metrou și m-am gândit că poate acea fată va citi mesajul, ulterior am observat că și alte persoane au fost încântate să-l citească, deci nici pe departe strategie de PR. Unii nu au apreciat chestia asta exact așa cum e, pentru că ei cred că faci ceva, orice, cu scopul de a câștiga ceva sau de a ajunge undeva. Ei bine ar trebui să se gândească că sunt oameni care fac lucruri doar pentru că simt să le facă și atâta tot. Sunt profesionist într-o meserie în care nu contează foarte mult imaginea cât contează ceea ce faci”, spune make-up artistul.

Identitatea autorului mesajului a fost abia dezvăluită la câteva luni după ce l-a scris, când Alex a folosit celebra expresie la finalul unui interviu în care vorbea despre machiaje. Au urmat interviuri, apariții TV și sute de mesaje de la femei cărora le-a făcut ziua mai frumoasă prin inițiativa lui.

“Au fost foarte multe persoane care mi-au scris, în proporție de 99% femei, care mi-au spus că le-am făcut ziua mai frumoasă în momentul în care au citit. Mai mult decât atât, au fost persoane care au printat mesajul pe autocolant și l-au pus în birouri sau l-au scris pe oglindă în baie, ca să îl vadă în fiecare zi. Evident, au fost și persoane care au zis că e o formă de vandalism, că “de ce am făcut asta”, “să fac asta pe pereții mamei mele”, însă nu le iau niciodată ca pe un feedback negativ, ci ca pe unul constructiv. Având în vedere că suntem oameni și suntem diferiți, iar asta e minunat, dacă toată lumea se bucura de lucrul acesta, ceva era în neregulă. Un tip chiar mi-a trimis o poză cu oglinzile pe care le au mecanicii de la metrou ca să verifice dacă au urcat oamenii și pe care era mesajul meu scris și mi-a spus că pun în pericol siguranța traficului. Ceea ce nu a înțeles lumea și trebuie să repet de fiecare dată, este că mesajul meu a fost unul singur, primul. E o prostie să crezi că pe banii mei mă apuc să mă plimb prin Cluj, Sibiu, Brașov, Bacău, Constanța, ca să scriu mesaje pe pereți”, explică Alexandru.

Deși este bucuros că mesajul lui a reușit să aibă un impact atât de mare, tânărul nu vrea să profite de pe urma lui, considerând că este suficient faptul că gestul său i-a bucurat pe alții.

“Cineva îmi spunea că ar trebui să înregistrez denumirea la OSIM, lucru pe care nu îl voi face. Deși sună a discurs populist, e un mesaj pe care l-am făcut pentru a fi al tuturor, nu am nevoie de drepturi de autor, nu vreau să câștig nimic de pe urma lui, vreau doar să văd că oamenii se bucură de el și chiar se întâmplă asta, pentru că în continuare primesc mesaje de la persoane care îmi mulțumesc. Dacă cineva la un moment dat o să facă o mișcare de PR pe treaba asta, foarte bine, nu mă deranjează. Chiar după ce a apărut primul articol pe tema asta, m-a contactat o firmă de PR cărora li s-a părut foarte bună ideea mea și mi-au propus să lucrăm pe partea de copywriting, să vin cu idei de texte pentru campaniile lor. M-am gândit să asociez mesajul “nu te mai preocupa esti frumoasă” astăzi cu o rubrică într-o emisiune TV în care promovez oameni care au o profesie prin care încearcă “altfel” să-i facă mai frumoși pe ceilalți sau care au o poveste ei o poveste de viață altfel. Dacă mesajul meu a căpătat notorietatea asta, nu mă gândesc să o speculez, ci mai degrabă să o folosim constructiv pentru a promova și alți oameni care poate nu au creat un hashtag dintr-un text pe un perete, dar cu siguranță au o poveste foarte interesantă”, povestește tânărul.

Alexandru Sassu a terminat Dreptul și a lucrat cu un program de la 9-17 până la 27 de ani, când s-a horărât să lase în urmă viața de corporatist și ia totul de la zero. Timp de un an a urmat scursurile unei cunoscute școli de machiaj, iar azi se poate lăuda cu un portofoliu impresionant, de la machiaje și efecte speciale pentru filme și emisiuni TV, la cele de înfrumusețare, pentru femei obișnuite.

“La ultimul job, mergând pe platformă la pipera, mi-am dat seama că nu pot să fac asta o viață întreagă și că trebuie să fac ceva ce presupune creativitate, așa că am ajuns la make-up. Ai mei fac parte dintr-o generație care au crescut și au trăit în comunism, pentru care un program fix și un salariu la sfârșitul lunii era tot ce trebuie, așa că pentru ei a fost un șoc. Nu vreau să sune ca o poveste de succes, nu a fost deloc ușor și nici acum nu este mereu ușor. Am plecat de la un salariu și o poziție confortabilă într-o bancă pentru a face nimic, pentru că nu știam ce o să se întâmple”, spune artistul.

×