x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Fetele care slăbesc dând cu pumnul

Fetele care slăbesc dând cu pumnul

de Oana Portase    |    24 Oct 2016   •   20:30
Fetele care slăbesc dând cu pumnul
Sursa foto: Zoonar RF/Getty Images/Zoonar RF

Sporturile de contact au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani și tot mai multe femei aleg și astfel de antrenamente. Actrițe, fotomodele sau cântărețe îmbină armonia de la un curs de yoga cu nebunia de la o tură de lupte cu sacul de box.

Putem să ne dedicăm weekend-ul sporturilor de contact sau să ne programăm câteva antrenamente în timpul săptămânii. Un antrenament de box de aproximativ o oră ne ajută să ardem între 700 și 1.200 de calorii, așa că este modul ideal să slăbim, să ne tonifiem, dar și să devenim mai puternici. Chiar dacă nu ne pregătim să ajungem în ringul de box și nu încasăm pumni, majoritatea sălilor de fitness din țară au antrenori care ne ajută să deslușim sporturile de contact și ne ajută să avem un antrenament cât se poate de serios din toate punctele de vedere.

„La nivel fizic, boxul ne ajută să ne tonifiem musculatura, să scădem în greutate, Pe scurt, beneficiile boxului ar fi: ardem calorii, ne tonifiem, învățăm să ne apărăm, ne îmbunătățim atenția și viteza de reacție. Scapi de brațele „pufoase” Multe femei care refuză să facă astfel de antrenamente se tem de violența boxului sau de brațele prea musculoase pe care le-ar putea face. Lucrurile nu stau tocmai așa. Boxul este chiar indicat pentru femeile care au probleme cu brațele prea „pufoase”.

Grăsimea se arde mai rapid, brațul se tonifiază, dar mușchii nu se umflă peste noapte, așa că vară. „Boxul se împarte în sport de masă - pentru menținerea unei stări mentale și fizice la un nivel optim - și sport de performanță. Pentru boxul ca sport de masă oricine este binevenit să practice acest sport indiferent de vârstă sau de sex, atât timp cât nu îi este interzis de medic să depună efort intens. Fetele trebuie să știe că boxul înseamnă tonifierea brațelor, și în niciun caz brațe musculoase ca de bodybuilderi, iar violența e ceva ce nu există în sălile de box.

Violența e o atitudine negativă, iar boxul ne învață contrariul: să devenim mai toleranți, mai puțin agresivi și să-i respectăm pe cei din jurul nostru. Să fim corecți în ring și în viață”, mai spune Adrian. Fetele care vor să practice boxul de performanță ar trebui să știe că din 2012 boxul feminin a devenit sport olimpic și încă de la începutul anilor 2000 s-au deschis secții de box feminin în toată țara.

Arta de a lovi și de a nu fi lovit

Boxul este arta de a lovi și de a nu încurajează violența sau bătăile de stradă. Este un sport de performanță sau o metodă de autoapărare. „Boxul nu trebuie confundat cu o încăierare rudimentară în care cei cu mușchi mai bine dezvoltaţi ies învingători. Inteligenţa corelată cu pregătire tehnico-tactică corespunzătoare are un rol important în obţinerea victoriei”, mai spune Adrian Bogdan.

Orice competiție de box din țara noastră se face într-un cadru organizat sub stricta supraveghere a Federației Române de Box. Există reguli clare care delimitează toate acțiunile ce au loc în ringul de box și orice nerespectare a acestora poate duce la eliminarea sportivului respectiv din competiție. Există arbitri, doctori și mijloace de protecție a sportivilor cum ar fi proteza dentară, mănușile de box, bandaje, cochilii. Înainte de a putea participa la competițiile de box, sportivii trebuie să treacă niște examene medicale riguroase care să arate că sănătatea nu le este pusă în pericol prin participarea la acea competiție.

Sfaturi pentru părinți

Spre deosebire de alte sporturi, în cazul boxului copiii nu trebuie să înceapă de la vârste fragede. O vârstă ideală este de aproximativ 10 ani, pentru că atunci copiii sunt destul de mari pentru a înțelege ce presupune acest sport. Dacă părinții îi îndrumează pe cei mici de la vârste mai fragede spre sălile de box, atunci aceștia vor fi atent monitorizați de antrenori, iar exercițiile specifice vor fi învățate ceva mai târziu.

„Copiii care vin la sală vor învăța boxul sub forma unor diferite jocuri fără să aibă contact direct. Se va pune baza unei pregătiri fizice generale, împrumutând tehnici și metode de antrenament din alte sporturi cum ar fi atletism sau gimnastică pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor. Pe măsură ce copiii cresc și au înclinații către acest sport se începe pregătirea fizică specifică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică și cea psihologică, foarte importantă în competițiile de box”, explică antrenorul de box.

×