x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adrian Enache: "Fata mea este model"

Adrian Enache: "Fata mea este model"

05 Mar 2018   •   14:07
Adrian Enache: "Fata mea este model"

Unul din cei mai iubiți cântăreți din România, Adrian Enache (51 de ani), este mândru nevoie mare de fiica sa, Diana (21 de ani) care îi calcă pe urme. Absolventă de drept, fata îmbrățișează de asemenea o carieră de artist pop și are aceeași dezinvoltură și energie debordantă precum celebrul său tată. Practic, când sunt împreună, tatăl și fiica îi molipsesc imediat pe cei din jurul lor cu râsete, glume și voie bună. Mai mult, Diana și Adrian Enache merg împreună și la salon, așa cum au făcut zilele trecute când au aterizat la Centrul de Remodelare Corporală și Înfrumusețare Hipocrat din Cartierul Francez, unde se fac cele mai revoluționare procedee de întreținere și reîntinerire precum diagonisticare corporală, presoterapie, criolipoliză, radiofrecvență facială, vacuum, starvac, epilare definitivă, dermio facial, criosaună, masaje cu miere de albine sau pietre vulcanice. Cei doi au fost întâmpinați de Aurelia Teodorescu, coordonatoarea echipei centrului de înfrumusețare care s-a ocupat să le asigure proceduri personalizate, în funcție de nevoile fiecăruia. "Eu vin frecvent la acest centru și sunt super încântată de tot ce se întâmplă aici, este un loc în care vezi imediat schimbările bune asupra corpului tău, datorită tehnologiilor de cea mai înaltă valoare. Anul ăsta, de 1 Martie, am vrut eu să îl suprind pe tata cu un cadou frumos și l-am invitat să descopere beneficiile magice ale criosaunei. Și am avut dreptate. Tata a fost de-a dreptul încântat, nu mai voia să iasă din criosaună! Iar ca să fie surpriză completă, la final i-am oferit tatălui meu un masaj de întinerire al ochilor cu noua tehnologie a lingurițelor din porțelan ținute sub gheață", a povestit Diana, completată de Adrian Enache. "A fost o experință de vis. M-am distrat de minune cu fiică-mea la sesiunile de înfrumusețare mai ales că și ea tot criosaună a ales să își facă. Fata mea este model! Cu siguranță vom începe de acum să venim împreună la frumusețe ca să ne menținem tineri și supli", a glumit Adrian Enache.

 

 foto: Hipocrat

 

×
Subiecte în articol: Adrian Enache