x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adriana Trandafir croșetează în culise ca să-și domolească emoțiile

Adriana Trandafir croșetează în culise ca să-și domolească emoțiile

23 Sep 2017   •   13:15
Adriana Trandafir croșetează în culise ca să-și domolească emoțiile

Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Adriana Trandafir se transformă în celebra interpretă de muzică lăutărească Romica Puceanu și este foarte emoționată în această ipostază. Ca să-și domolească emoțiile care tind să o copleșească, Adriana începe să croșeteze pe scaunul de la machiaj, în camera transformărilor.

Sunt foarte emoționată, pentru că am cunoscut-o pe Romica Puceanu. A fost prima mea întâlnire cu un geniu. Mi-e dor de ea, să știi! Și îmi pare rău că nu am apucat să-i spun cât de mult a însemnat pentru mine”, se confesează Adriana Trandafir, cu lacrimi în ochi, la “Te cunosc de undeva!”.

Cum croșetatul o ajută să se relaxeze, Adriana și-a adus la filmări coșul cu gheme și croșeta, pe care a început să le mânuiască stând pe scaunul de la machiaj.

Dintotdeauna mi-a plăcut să croșetez. Mă relaxează. Și pentru că tot se poartă reciclarea, am strâns toate resturile de ață și lână și am început, de la un timp, să croșetez șervete de bucătărie, din acelea pe care le poți folosi când vrei să iei cratița de pe foc. Am croșetat o sută de asemenea șervete, pe care le-am dăruit prietenelor mele. Cum un pictor își lasă amprenta pe lucrările sale, eu, îmi pun amprenta artistică pe aceste obiecte pe care le fac cu sufletul și le dăruiesc cu drag, și pe care le-am numit trandafirițe. Iar trandafirițele mele au ajuns deja să fie foarte apreciate în casele prietenelor mele din Argentina și Venezuela, Austria, Germania sau Grecia, spune Adriana.

Anul acesta, bradul de Crăciun al Adrianei Trandafir nu va fi împodobit cu globuri, ci cu trandafirițe. Îmi doresc ca anul acesta, în preajma Crăciunului, să organizez o expoziție, iar banii strânși în urma vânzării trandafirițelor să fie donați copiilor talentați care urmează cursurile Școlii de arte “Adriana Trandafir”. De asemenea, îi rog pe cei care au pe acasă ațe și lânuri pe care nu le mai folosesc, să mi le dea mie. Voi face din ele adevărate opere de artă”, mai spune celebra actriță.

Ce lucruri neștiute va spune Adriana Trandafir despre Romica Puceanu, dar și cum vor aprecia cei patru jurați transformarea ei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

×
Subiecte în articol: adriana trandafir