x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Bubu: “Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat”

Bubu: “Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat”

28 Sep 2017   •   21:30
Bubu: “Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat”
Sursa foto: Mihai Stetcu

S-a îndrăgostit de muzică de la o vârstă fragedă, însă cu toate astea, Mihai Cernea (Bubu) nu neglijează nici actoria, o altă pasiune a sa. În “O grămadă de caramele”, serialul de la Happy Channel, el este Miky Goga, iar în restul timpului, Bubu are agenda încărcată cu spectacole.

 

Simpaticul băiețel, care la doi ani făcea primul pas spre instrumentul lui muzical preferat, tobele, a ajuns astăzi un artist desăvârșit și continuă să facă ce știe el mai bine. Bubu, care îl interpretează pe Miky Goga în serialul de la Happy Channel, “O grămadă de caramele”, difuzat în fiecare luni și marți de la ora 19.00, lucrează cu numeroși artiști din România, în calitate de toboșar (cântă cu Inna, Alina Eremia, Irina Rimes) și nu numai.

“Tot timpul se întamplă să ajung de la concerte la filmări sau de la filmări la concert sau de la repetiții la filmări și invers. Nu stau o secundă, tot programul meu este foarte bine calculat la minute și secunde, astfel fel încât să le pot face pe toate. Am două vacanțe pe an, una iarna, la ski  în Austria și una vara, la mare în Grecia. Asta dacă nu cumva mai găsesc timp să mai fug într-un city break, dar doar în timpul săptămânii, pentru că toate weekend-urile mele din an sunt pline cu concerte și sper ca așa să fie tot timpul.J În puținul timp liber, mă mai ocup și de light design la concertele care au loc la Arenele Romane și nu numai. Colaborez pe această parte de lumini cu artiști români, spre exemplu cu trupa Carla’s Dreams, la ambele spectacole de la Arenele Romane din ultimii doi ani , la Londra pe Arena O2, în Sala Inigo. Am lucrat și cu Delia, pentru un concert de-al ei de la Chișinău, Essence Of Psihedelia. Când am timp, îmi place să lucrez cu artiști pe partea de lumini la concerte, pentru că și acest domeniu mă pasionează de la vârsta de șase ani.”, mărturisește Bubu.  

În plus, alături de Cristian Comaroni, el semnează coloana sonoră a producției de la Happy Channel, “O grămadă de caramele”, serial din distribuția căreia face parte și Bubu.

“Pe Miky Goga îl regăsim la fel de ocupat ca și în iSerialul <>, dar de data asta, începe să aibă sentimente puternice pentru unul dintre personaje. Nu vreau să vă spun mai multe, pentru că îmi doresc mult de tot să urmăriți serialul ca să vă dați seama despre ce este vorba. În rest, Miky va trece prin multe situații, unele limită, iar povestea lui devine una foarte interesantă, așa că să nu ratați nici un episod!J”, spune Bubu despre personajul său, putând fi urmărit în fiecare luni și marți, de la ora 19.00, în “O grămadă de caramele”, numai la postul de televiziune Happy Channel. Fii cu ochii pe Happy!

×
Subiecte în articol: bubu cernea