x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce-au cautat si cu ce s-au ales

Ce-au cautat si cu ce s-au ales

24 Apr 2004   •   00:00

De cele mai multe ori, partenerul ideal este departe de imaginea perechii pe care VIPurile au luat-o de brat si pe care-o prezinta drept partener de viata. Mai precis, una au cautat si alta au gasit.

Iata ce declarau prin presa ca si-ar dori vedetele autohtone si cu ce s-au pricopsit intre timp. Daniela Gyorfi a zis odinioara ca ravneste la un sportiv manierat: "Doresc barbat saten, cu ochi albastri, inalt, cu conformatie sportiva. Atuuri: manierat, cu un caracter puternic si expert in arta de a ma face sa ma simt bine. Nu ma intereseaza neaparat cati bani are in buzunar". Insa "iubirea sa secreta", cum spune intr-o melodie, se aude ca-si mentine conditia fizica alaturi de sotie. Mai precis, cel in cauza este insurat.

L-a pierdut si pe Mutu

Kitty Cepraga: "Il caut pe David Beckham sau pe sosia lui: blond, cu ochi albastri, cu trasaturile fine si foarte bine dezvoltat fizic. Exclus romanii, pentru ca nu au educatie! Sensibilitatea, simtul umorului, lipsa de constrangeri si prejudecati sunt atuuri. Ofer in schimb multa nebunie, imaginatie si personalitate. Plictiseala exclusa!".

In lipsa de Beckham, care era probabil ocupat cu Victoria si copiii, plus cele trei amante ale lui, Kitty s-a multumit cu Mutu. Nu e nici blond, n-are nici ochi albastri, nici banii atacantului Realului, insa macar a scapat din chingile casniciei. Cat despre educatia unor fotbalisti romani... mai bine il astepta mai departe pe David - si de asta s-a convins singura. Iar plictiseala a fost exclusa doar trei saptamani.

Dragostea nu se masoara in centimetri

Roxana Ciuhulescu si-ar fi dorit un partener precum Dolph Lundgren. "Genul meu sunt barbatii inalti si blonzi. Cred ca Dolph ar fi alegerea mea. Este un actor extraordinar si arata foarte bine." Nici nu se putea altfel, caci, daca numai picioarele Roxanei masoara 1,20 metri, era si normal ca ea sa viseze la o pereche care sa ajunga pana la nasul ei. Cu toate acestea, prietenul grec al Promotoarei, Dimitris, nu e blond. Si este si mai scund decat ea. Dar ce mai conteaza centimetrii, daca dragostea-i mare?

Trei si nici una n-a fost buna

Marius Florea Vizante a oscilat intre doua frumuseti de la Hollywood: "As vrea sa ma trezesc dimineata alaturi de o fata care sa arate bine nemachiata. Cred ca as alege intre Angelina Jolie si Catherine Zeta-Jones, amandoua sunt pe gustul meu". A fost aproape, sa zicem asa. Mai aproape decat altii. In sensul ca a avut trei iubite dupa care a suferit foarte tare si de care s-a despartit din cauza unor conjuncturi nefericite. Prima a fost... prea tanara, a doua este acum o actrita de mare succes in telenovele in Venezuela, iar ultima a fost plecata sa studieze vreo cinci ani in Italia.

Printre porci si Sharon Stone

Florin Calinescu declara in stilul lui caracteristic: "Mi-ar placea sa traiesc la o ferma printre vaci, porci, pasari, Sharon Stone, Michelle Pfeiffer si sa cultiv legume". Spre deosebire de alte celebritati din mass-media, Nea Florin n-a dat ocazia de a fi implicat in vreun scandal amoros. Sotia sa are meritul de a-l fi tinut aproape atatia ani, actorul-prezentator fiindu- i mai fidel chiar decat Pro TV-ului, pe care l-a "inselat" o vreme cu Tele 7. Desi n-o scoate in lume, credem ca sotia lui Florin Calinescu nu seamana totusi cu cele doua superstaruri hollywoodiene.

Agentul 007 i-a furat inima

Monica Barladeanu a recunoscut ca nu ii prea plac romanii: "Nu stiu, nu am nici o preferinta pentru vreo personalitate de la noi. In schimb, l-as alege pe Pierce Brosnan. Sunt sigura ca arata foarte bine dimineata". Bobby Paunescu, cel pe care i l-au atribuit gurile rele, nu seamana deloc cu actorul american. Oare de asta sa fie Monica in Statele Unite de atata vreme?

×
Subiecte în articol: antimonden