11 traficanți transfrontalieri de țigări au fost arestați preventiv la Timișoara. 4 sunt funcționari publici
Mesaj Ro-Alert în Harghita, după ce doi urși au fost văzuți pe străzile dintr-o localitate din Harghita
Concert „De la Cantemir la Handel”, susținut de Ensemble Orient-Occident Istanbul cu sprijinul ICR Istanbul
Frânturi din laboratorul de creație al regizoarei LETA POPESCU: de la text la spectacol Lansarea volumului (IN)CORECT. Vrabia (două texte dramatice), prefațată de prezentarea spectacolului (IN)CORECT
Lumină și umbre - celebrând Ziua Mondială a Teatrului, să descoperim magia și profunzimea artei scenice
Nivelul de satisfacţie al britanicilor faţă de funcţionarea sistemului naţional de sănătate s-a prăbuşit înainte de alegeri
CNAS anunţă prelungirea termenului de valabilitate a adeverinţei înlocuitoare a cardului naţional de sănătate, până la emiterea duplicatului
Proiectul privind interzicerea vânzării către minori a ţigărilor electronice, promulgat de preşedintele Iohannis
Jurații Chefi la cuțite sunt provocați să facă preparate cu un buget de 30 de lei, iar românul care a gătit în echipa celui mai bun Chef din Asia vine diseară la preselecții
AUR ia în considerare susținerea lui Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Capitalei. Vezi ce a anunțat George Simion
Alertă meteo imediată. Cod Galben în mai multe județe. Iată lista localităților afectate de vânt puternic
Cascadorii râsului: blugii realizatorului emisiunii de grădinărit de la BBC, cenzurați la televiziunea din Coreea de Nord
Efectele adverse ale burselor școlare: Pentru absențe sau note mici, elevii și-ar putea ataca profesorii