x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden De ce rata divorţurilor este mai mare în rândul părinţilor de fete

De ce rata divorţurilor este mai mare în rândul părinţilor de fete

24 Iul 2014   •   20:36
De ce rata divorţurilor este mai mare în rândul părinţilor de fete

Nu este o noutate faptul că rata divorţurilor este mai mare în rândul părinţilor de fete. Cercetătorii au analizat de-a lungul anilor care poate fi cauza reală pentru acest fenomen. Reprezintă fetele o povară pentru o relaţie, în timp ce băieţii ajută la întărirea ei? Provoacă fetele mai mult decât băieţii şi stresează mai mult părinţii? Au nevoie fetitele de mai multă atenţie şi răpesc timpul alocat părinţilor pentru consolidarea propriului mariaj? “O prostie”, susţin cercetătorii Amar Hamoudi şi Jenna Nobles de la Universitatea Duke din SUA. Cercetătorii americani au găsit în sfârşit o explicaţie pentru acest fenomen. “Băieţii se nasc mai des în căsnicii detensionate”, explică Hamoudi, citat de revista germană Focus. “Faptul că mai multe fetiţe cresc în cupluri divorţate nu are o motivaţie psiho-socială”, consideră cei doi cercetători. Ei au adunat informaţii despre mai multe cupluri divorţate incluzând data naşterii primului copil, stadiul relaţiei înaintea naşterii şi cea din momentul separării, extinzând studiul la nivel naţional. Rezultatele au fost surprinzătoare. În cuplurile care s-au plâns de probleme în relaţie s-au născut majoritar fete, în timp ce în cuplurile în care a existat o bună înţelegere s-au născut mai mulţi băieţi.

Există şi un motiv biologic pentru care femeile însărcinate stresate nasc de obicei fete. Embrionul masculin are un singur cromozom X şi astfel are şanse mai mici de supravieţuire în uterul mamei în perioada de stres. “Şansele ca sarcina să fie pierdută este mai mare în rândul femeilor care urmează să aibă băieţi”, consideră Hamoudi. Teoria lor se bazează şi pe studiul întocmit de cercetătorul american Shige Song de la Queens College, în colaborare cu Cuny Institut. El a analizat efectul crizelor mondiale asupra naşterii copiilor. Astfel s-a ajuns la concluzia că în timpul foametei din 1960 din China s-au născut mai multe fete. Din aprilie 1960, timp de aproape un an, numărul de naşteri de băieţi a scăzut vertiginos. În concluzie, cercetătorul Amar Hamoudi consideră că motivul principal pentru care sunt mai multe fete în cupluri divorţate se explică prin faptul că ele se nasc deja în cupluri cu probleme şi apar chiar ca un rezultat al acestei situaţii de stres. “Fetele au o rată mai mare de supravieţuire în sarcinile cu probleme, în timp ce băieţii sunt tocmai opusul. Ele nu sunt motivul divorţului, ci o consecinţă o relaţiei deja problematice”, au concluzionat cercetătorii americani.


×