x close

Horia Brenciu și-a îndeplinit visul de a avea brevet de scafandru

0
08 Sep 2017 - 22:46
Horia Brenciu și-a îndeplinit visul de a avea brevet de scafandru


Înainte de începerea noului sezon X Factor, care va avea premiera pe 10 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, unul dintre jurați a avut ocazia să își îndeplinească un vis vechi.

Horia Brenciu are motiv de mândrie după ce a reușit să își îndeplinească o dorință veche de mai mulți ani. Juratul X Factor, care în urmă cu doar câțiva ani nu era chiar cel mai bun înotător, a reușit între timp să își perfecționeze tehnica și chiar a primit și brevetul de scafandru.

Procesul a fost unul destul de anevoios, dar Horia Brenciu și-a dorit foarte mult această atestare, așa că niciun efort nu a fost prea mare. ”E un carnet, cum e cel de conducere, așa că trebuie să faci studii, ore practice, ca să îl primești. E o artă să te scufunzi”, a explicat juratul X Factor, supărat că Delia, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams nu au părut să îl ia în serios. ”Lasă, că știu eu cum se dau astea”, a glumit Delia.

Ce replică le-a dat Horia Brenciu colegilor săi, telespectatorii pot afla în prima ediție din cel de-al șaptelea sezon X Factor, de pe 10 septembrie, la Antena 1, imediat dupa Observator, de la 20.00.

O ţară întreagă va căuta în această toamnă factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

Duminică, 10 septembrie, odată cu marea premieră „X Factor”, de la 20:00, pe Antena 1, Antena Group şi cea mai mare familie de vedete duc mesajul „Mereu cu tine” mai departe prin evenimentul care deschide toamna, Ziua  X. Ziua X reprezintă o serie de concerte live, la nivel naţional, în trei dintre cele mai mari oraşe ale ţării, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, susţinute de cele mai mari nume din industria muzicală. Delia, Carla’s Dreams sau Holograf sunt doar câţiva dintre cei care vor face show în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în Piaţa Operei din Timişoara şi Palatul Culturii de la Iaşi.

O zi maraton, cu #100demomentedespectacol, ziua X aduce Antena Live Show în mijlocul oamenilor, începând cu ora 17.00, pentru „Mai mult decât un concert”.

Citeşte mai multe despre:   X Factor,   horia brenciu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Ozana Barabancea a dezvăluit cum a reușit să slăbească 40 de kilograme

Ozana Barabancea a dezvăluit cum a reușit să slăbească 40 de kilograme
Ozana Barabancea a reușit să slăbească 40 de kilograme, după un regim pe bază de proteine și a vorbit la ”Sinteza Zilei”. De când a slăbit considerabil, Ozana Barabancea pare că se simte...

Reţeta zilei:Supă cremă de legume

Reţeta zilei:Supă cremă de legume
Ingrediente 4 buc cartofi albi 4 morcovi 1păstârnac 1țelină 1ceapă galbenă 1 ardei gras roșu sare piper crutoane Mod de preparare Spălați cartofii și coaceți-i, cu...

Cele mai frumoase gări: Piatra-Neamţ

Cele mai frumoase gări: Piatra-Neamţ
Anul acesta clădirea gării din Piatra-Neamţ va împlini 105 ani de la înfiinţare. Realizată de antreprenorul italian Carol Zane și dată în folosinţă pe 2 octombrie 1913, construcția era...

Peisaje mirifice și tradiții unice în România. 10 motive să alegeţi o vacanţă în Maramureș

Peisaje mirifice și tradiții unice în România. 10 motive să alegeţi o vacanţă în Maramureș
Despre provincia situată în nord-vestul țării s-a spus mereu că e un colț uitat al României, cu biserici vechi de lemn, bogății legendare și cu obiceiuri de când lumea. Cei care au vizitat-o, ia...

Reteta zilei: Chec rapid cu fructe

Reteta zilei: Chec rapid cu fructe
Ingrediente 100 g fructe confiate 100 g coajă de portocală 100 g coajă de lămâie 1 buc esența vanilie 1 buc esenta de portocale 4 buc ouă 1 buc praf de copt 225 g făină albă de...

Ai toate motivele sa iti achizitionezi o bicicleta de fitness! Iata care sunt acestea

Ai toate motivele sa iti achizitionezi o bicicleta de fitness! Iata care sunt acestea
Bicicleta de fitness este printre cele mai bune investitii pe care ai putea sa le faci in materie de aparate pentru acasa!  Acest lucru se datoreaza in primul rand numeroaselor beneficii pe care le are utilizarea un...

Designerii pariază pe lumea modei pentru copii

Designerii pariază pe lumea modei pentru copii
Galerie Foto Evenimentele dedicate copiilor care au pătruns în lumea modei se înmulțesc în România, iar designerii au înțeles foarte bine oportunitatea de a se dedica acestei piețe a creațiilor...

Complexul de gheață de la Bâlea Lac este finalizat

Complexul de gheață de la Bâlea Lac este finalizat
Biserica de gheaţă și igluurile de la Bâlea Lac sunt aproape gata de a-și primi vizitatorii, ca în fiecare an. Hotelul de gheață a ajuns la cea de-a treisprezecea ediție în acest an, iar...

Rețeta zilei: Brioșe cu banane

Rețeta zilei: Brioșe cu banane
Ingrediente 100 g nuci 1 vârf de sare 2 buc ouă 125 g unt 150 g zahăr 300 g făina albă 1 linguriță bicarbonat zahăr pudră 3 buc banane Mod de preparare Untul, zahărul și...

Scandalul #Metoo continuă. Michael Douglas, acuzat de hărțuire de o fostă colaboratoare

Scandalul #Metoo continuă. Michael Douglas, acuzat de hărțuire de o fostă colaboratoare
O fostă colaboratoare a lui Michael Douglas îl acuză pe actor de hărţuire sexuală verbală repetată şi de faptul că s-a masturbat în faţa ei, acuzaţii respinse de reputatul actor american,...

S-a aflat de ce a murit Tom Petty

S-a aflat de ce a murit Tom Petty
Cântăreţul american Tom Petty a murit de o supradoză de medicamente, mai ales fentanyl, un opiaceu puternic aflat şi la originea morţii lui Prince, în condiţiile în care derivatele din opiu fac ra...

Alain Delon face următorul pas și trece la organizarea propriilor sale funeralii

Alain Delon face următorul pas și trece la organizarea propriilor sale funeralii
Actorul francez Alain Delon a început să îşi "organizeze" propria înmormântare şi doreşte să fie înhumat pe domeniul său din Douchy, în apropiere de mormintele...

Ce vor turistii chinezi cand calatoresc prin Europa?

Ce vor turistii chinezi cand calatoresc prin Europa?
Nu se uita la bani si adora Europa, in primul rand Franta: anul trecut, peste 12 milioane de chinezi au vizitat Batranul continent, care intentioneaza sa atraga cat mai multi turisti din marele stat...

Mărturisire surprinzătoare a actorului Ion Haiduc: ”În meseria asta invidia este aproape mereu prezentă”

Mărturisire surprinzătoare a actorului Ion Haiduc: ”În meseria asta invidia este aproape mereu prezentă”
Galerie Foto Marele actor Ion Haiduc, care o carieră impresionantă de peste 46 de ani, a acceptat să treacă ”Dincolo de aparențe” și să vorbească despre profesia sa, dar și despre viața personală...

Lora și Ionuț Ghenu și-au testat iubirea în Asia Express

Lora și Ionuț Ghenu și-au testat iubirea în Asia Express
Galerie Foto Lora și Ionut Ghenu au declarat încă de la început că Asia Express este un proiect pe care l-au acceptat imediat, tocmai pentru că își doreau să ia rucsacul în spate și să plece prin lume ...
Serviciul de email marketing furnizat de