x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Max Dragomir: “Pentru Cher, am reușit să mă epilez în maximum o oră”

Max Dragomir: “Pentru Cher, am reușit să mă epilez în maximum o oră”

11 Mar 2017   •   18:03
Max Dragomir: “Pentru Cher, am reușit să mă epilez în maximum o oră”

Sâmbătă, 11 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Max Dragomir se va transforma în Cher și va apărea pe scena de la “Te cunosc de undeva!” mai sexy ca niciodată.

A fost foarte distractiv să fiu Cher pentru câteva momente. Fiind pe tocuri, frica cea mai mare a fost să nu calc strâmb”, spune Max.

Pentru că ținuta provocatoare pe care a purtat-o îi lăsa la vedere picioarele, concurentul a fost nevoit să se epileze din nou. De data asta, operațiunea a durat mai puțin decât prima oară. “După experiența Loredana Groza (n.n. transformare dintr-o ediție anterioară), am căpătat mai multă dexteritate atunci când mă epilez pe picioare. La început, a durat o oră și treizeci de minute. Acum, reușesc să mă epilez în maximum o oră. Până la finalul sezonului, sigur o să reușesc să fac asta în maximum zece minute”, spune Max, amuzat.

Cât de bine va semăna Max cu Cher, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 11 martie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

 

×
Subiecte în articol: Te cunosc de undeva!