x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Poftiți la muncă! Diana Munteanu război corp la corp cu tufele de măceșe

Poftiți la muncă! Diana Munteanu război corp la corp cu tufele de măceșe

02 Dec 2016   •   17:15
Poftiți la muncă! Diana Munteanu război corp la corp cu tufele de măceșe

Spune că s-a distrat ca niciodată muncind alături de Nea Mărin, dar nu înseamnă că probele prin care a trecut nu i-au dat de furcă. Diana Munteanu, vedeta pe care telespectatorii Antena 1 o vor vedea în cea de a doua ediție a emsiunii ”Poftiți la muncă”, de Moș Nicolae, de la ora 20:30 s-a luptat cel mai tare cu... tufele de măceșe!

 

”Eu sunt fan pastă de măceșe. Îmi place foarte mult gustul și cumpăr ori de câte ori am ocazia. Dar nu mi-am închipuit ce greu este procesul de la culesul fructelor până la produsul finit”, spune Diana.

Ea a avut ocazia să vadă și să simtă la propriu pe pielea ei cum e să culegi măceșe. ”Cel mai greu mi s-a părut culesul şi prepararea măceşelor... În primul rând am urcat pe munte pentru a le culege, înţeapă mai rău decât trandafirii, ne-am și agățat toți gecile, iar curăţarea e o treabă foarte migăloasă”, adaugă vedeta.

De asemenea, pe lista lucrurilor bifate pentru prima dată în viață, concurenta de la ”Poftiți la muncă” mai pune niște sarcini care par ușoare la televizor, dar realitatea i-a demonstrat că îți trebuie experiență și îndemânare: mulsul vacilor, oilor și caprelor, spălatul hainelor la vâltoare și pescuitul.

Însă, treaba merge strună când faci echipă cu oameni cu simțul umorului și inclusiv Diana depune mărturie, ca și colegii ei Nicolai Tand și Lavinia Pârva, că alături de Romică Țociu nu ai cum să fii altfel decât cu gura până la urechi și febră musculară de la atâta râs.

”M-am prăbuşit la propriu pe jos de câteva ori de râs. Romică Ţociu este pentru mine cel mai haios om pe care l-am cunoscut vreodată, cel mai adevărat şi mai talentat. Bancuri de dimineaţa până seara şi voie bună cât cuprinde cu el!”, astfel că ea este convinsă că și telespectatorii se vor distra uitându-se la emisiune.

Se pare că în această ediție din ”Poftiți la muncă” care va fi difuzată la Antena 1 luni, 5 și marți 6 decembrie, Nea Mărin a fost mai blând cu unii concurenți. Printre ei Diana, care spune că se înţelege de minune cu el. ” Îl ador şi el ştie asta! Sigur că m-a certat şi pe mine puțin atunci când a fost cazul, dar rar pentru că sunt un om care munceşte, îşi vede de treabă şi o fac foarte bine”, a încheiat vedeta.

×