x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Quentin Tarantino recunoaşte că ştia despre abuzurile sexuale comise de Weinstein

Quentin Tarantino recunoaşte că ştia despre abuzurile sexuale comise de Weinstein

20 Oct 2017   •   19:20
Quentin Tarantino recunoaşte că ştia despre abuzurile sexuale comise de Weinstein

Regizorul Quentin Tarantino a mărturisit că era la curent cu abuzurile sexuale comise de producătorul hollywoodian Harvey Weinstein şi a recunoscut că ar fi trebuit să ia atitudine în acest sens, relatează vineri agenţiile AFP şi EFE. 

"Ştiam suficient pentru a face mai mult decât am făcut", a declarat Tarantino într-un interviu publicat joi de ziarul The New York Times. "Era ceva mai mult decât simple zvonuri sau bârfe normale. Nu era ceva indirect. Ştiam că a făcut astfel de lucruri", a spus reputatul regizor american. 

Weinstein a fost acuzat de peste zece femei de abuzuri sexuale, iar în cel puţin şase dintre cazuri se vorbeşte despre violuri prezumtive, potrivit unor informaţii publicate de ziarul The New York Times şi de revista The New Yorker. Puternicul producător de film a negat toate abuzurile de care este acuzat, însă denunţurile au suscitat un val de repulsie generală, astfel încât Weinstein a fost expulzat de Academia de la Hollywood. 

Tarantino, care potrivit ziarului îl cunoaşte demult pe Weinstein, a declarat că "ar fi trebuit să-şi asume responsabilitatea" pentru aceste fapte. Potrivit lui, fosta sa iubită actriţa Mira Sorvino i-a povestit despre unele atingeri nepotrivite la care a supus-o Weinstein şi a aflat în mod direct şi de alte cazuri de acest gen. 

"Ceea ce am făcut atunci a fost să trec peste acel incident (...) Orice lucru pe care l-aş spune acum ar suna ca o scuză oribilă", a spus realizatorul unul filme ca 'Pulp Fiction', 'Reservoir Dogs' sau 'Kill Bill'. 

În interviul acordat Times, Tarantino s-a declarat consternat de denunţurile survenite în ultimele zile împotriva producătorului. "Oricine a fost în preajma lui Harvey ar fi trebuit să audă măcar de unul dintre aceste incidente", a subliniat el. 

El a recunoscut de asemenea că era la curent cu acordul amiabil încheiat între Rose McGowan şi Harvey Weinstein. "Ar fi trebuit să acţionez în mod responsabil faţă de ceea ce am auzit. Dacă aş fi făcut ceea ce trebuia să fac, nu aş mai fi lucrat niciodată cu el", a declarat realizatorul american. 

Tarantino şi Weinstein au scris împreună una din cele mai frumoase pagini din cinematografia hollywoodiană între anii '90 şi 2000, reuşind să-şi atragă elogiile atât ale criticii cât şi ale publicului. Harvey Weinstein a distribuit primul film al lui Tarantino, 'Reservoir Dogs' în 1992, înainte de a produce unele dintre cele mai mari succese ale regizorului, precum 'Kill Bill', 'Pulp Fiction' sau 'Inglourious Basterds'.AGERPRES

×