x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden “Te cunosc de undeva!” Care sunt “plăcerile vinovate” ale concurenților din noul sezon

“Te cunosc de undeva!” Care sunt “plăcerile vinovate” ale concurenților din noul sezon

18 Feb 2017   •   19:35
“Te cunosc de undeva!” Care sunt “plăcerile vinovate” ale concurenților din noul sezon
Sursa foto: MIHAI STETCU

 Anda Adam, Sore, Ruby, Biu Marquetti, Bianca Sârbu, Alex Vasilache, Daniel Max Dragomir, “Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, adică cei zece artiști-concurenți pe care telespectatorii Antenei 1 îi vor vedea, din 18 februarie, în noul sezon “Te cunosc de undeva!”, au mici plăceri cărora spun că nu le pot nicicum rezista.

“Plăcerea mea vinovată sunt cartofii prăjiți. Efectiv, nu mă pot abține să iau unul, atunci când cineva mănâncă în fața mea”, spune Sore. În schimb, Liviu Vârciu nu poate renunța sub nici o formă la PlayStation. “Am rămas un copil... Îmi place să mă joc la PlayStation. Dacă mă lași, pot juca oricât. Cel mai mult, m-am jucat 48 de ore, neîntrerupt”, spune acesta.

La rândul său, colegul și prietenul Andrei Ștefănescu, alături de care Liviu va cânta în duet în acest sezon, nu rezistă în fața unei porții de mâncare bună. “Mănânc mult și divers. Asta-i plăcerea mea vinovată. Am pofte de parcă eu sunt gravida în casă (n.n. cu Andrei face referire la iubita lui, Antonia, însărcinată în luna a opta). Mănânc de toate: ciorbe de perișoare, fripturi, dulciuri, prajituri făcute în casă”, spune Andrei.

Ruby nu rezistă în fața unei “porții de cartofi prăjiți, cu brânză rasă și șnițele”, în timp ce Alex Vasilache, solistul trupei “Jukebox”, nu poate renunța la prăjituri și ciocolată. Și nici la... propria motocicletă. De ce? “Poate nu atât pentru adrenalină și viteză, cât pentru senzația de libertate pe care ți-o dă”,explică el.

„Salata Boeuf făcută de mine este plăcerea mea vinovată. Aș mânca-o oricând, la orice oră. Și înghețata de vanilie. Dacă ar fi să aleg între cele două, aș alege salata Boeuf cu topping de înghețată de vanilie. Dar nu cred că ar fi o combinație fericită”, spune Daniel Max Dragomir. La rândul ei, Biu Marquetti, nu rezistă în fața unei bucăți de ciocolată amăruie. “Îmi este foarte greu să renunț la ciocolata amăruie, atunci când încerc să țin o cură de detoxifiere”, spune artista originară din Cuba.

Daniel Max DRAGOMIR

“Legat de plăcerile vinovate, îmi doresc un bărbat de 45 de ani, cu bărbiță, cămașă albă și care să iubească copiii (râde). Dar ăsta e un vis vinovat. Plăcerea vinovată ține de shopping... cu hăinuțe, cârpițe, un fel de oră la psiholog”, spune Bianca Sârbu, actriță la Teatrul “Constantin Tănase” din Capitală. În schimb, “Cuza”, mezinul noii echipe de concurenți de la “Te cunosc de undeva!”, este un mare iubitor al jocului  FIFA. “Îmi place foarte mult să joc FIFA. Când prind o pauză, "bag un meci"”, spune solistul trupei “Noaptea Târziu”.

Liviu VÂRCIU

Singura care spune că nu are plăceri de care să se poată lipsi este Anda Adam. “Nu am “plăceri vinovate”, mănânc ce îmi place, când am chef, dar puțin... nu fac exces”, spune aceasta.

Transforming show-ul „Te cunosc de undeva!” revine la Antena 1 pe 18 februarie, cu cel de-al unsprezecelea sezon. Care vor fi primele transformări realizate de cei zece artiști-concurenți și cum vor fi acestea jurizate de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, în prima ediție din acest sezon, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

×
Subiecte în articol: te cunosc de undeva concurenti