x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Veronica Fermecătoarea revine pentru a patra oară la X Factor

Veronica Fermecătoarea revine pentru a patra oară la X Factor

26 Sep 2014   •   11:40
Veronica Fermecătoarea revine pentru a patra oară la X Factor

În cel de-al doilea episod „X Factor”, difuzat vinerea aceasta, de la 20:30, la Antena 1

Super show-ul „X Factor” de la Antena 1 a ajuns deja la cel de-al patrulea sezon, iar de-a lungul celor patru ani, mii de concurenţi au venit şi au plecat. Unul singur a rămas de neclintit şi revine la X Factor sezon după sezon. Este vorba de Veronica Vlaicu, ce a rămas în atenţia tuturor drept Veronica Fermecătoarea. Spune despre ea că a primit acest nume de scenă atunci când a participat la un concurs de Miss, pe litoral.

Răzvan Simion şi-a amintit imediat de Veronica: „Doamnă, eu am o mare problemă, în fiecare sezon visaţi câte un membru al juriului; anul trecut aţi visat că aţi făcut <> cu Cheloo. Ce facem cu domnul Brenciu şi cu domnul Bănică?”. Concurenta a mărturisit că încă nu i-a visat, dar e timp şi pentru asta. Diva Delia a povestit că şi ea de două zile îl visează pe Brenciu, dar nu aşa cum l-a visat doamna Veronica, ci că o certa că nu a făcut ceva bine. Showmanul Brenciu nu a fost de acord: „Nu există, mamă, hai să refacem visul. De azi înainte spui aşa: eram cu Brenciu pe nisipurile calde din Maldive!”. Dacă a patra oară a fost cu noroc pentru Veronica Fermecătoarea, rămâne de văzut vinerea aceasta, de la 20:30, în cel de-al doilea episod „X Factor”, la Antena 1.
 

×