x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Ce se va întâmpla cu tine dacă te-ai născut vara

Ce se va întâmpla cu tine dacă te-ai născut vara

26 Iul 2017   •   11:21
 Ce se va întâmpla cu tine dacă te-ai născut vara

Există studii științifice care arată că legătura dintre anotimpul în care ne-am născut, personalitatea fiecăruia și starea de sănătate este destul de strânsă. Și, pentru că suntem în sezonul estival și pentru că te-ai născut în acest anotimp, iată ce trebuie să știi despre tine, scrie clickpentrufemei.ro.

Ai avut o greutate mare la naștere și ești o persoană înaltă

Un studiu a arătat că bebelușii născuți în lunile de vară tind să aibă o greutate mai mare la naștere decât copiii născuți în celelalte anotimpuri. Același studiu științific mai arată că bebelușii născuți în iunie și iulie sunt mult mai înalți.
Te trezești fără alarmă

Te trezești la aceeași oră în fiecare dimineață fără un ceas cu alarmă lângă tine? Există studii care arată că oamenii născuți vara au un ceas biologic foarte activ. În plus, ei se trezesc foarte devreme, chiar dacă au dormit patru ore!
Schimbările sezoniere nu te afectează prea mult

Tulburarea afectivă sezonieră este o tulburare asemănătoare depresiei – uneori severă – din cauza schimbării vremii și diminuării cantității de lumină naturală. Însă, potrivit studiilor, oamenii născuți vara nu sunt afectați de schimbările sezoniere, comparativ cu persoanele născute iarna, care sunt foarte afectați.
Ai o perspectivă pozitivă (însorită)

Copiii născuți vara sunt, în general, mai pozitivi. Acest lucru ar putea fi bun sau rău? Pozitivitatea te poate face mai fericită, dar excesul de pozitivitate te poate face să treci peste sau să minimalizezi obstacolele și problemele din viața ta, neacordându-le atenție.

×
Subiecte în articol: relaţii cupluri zodiac vară