x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Carmen – Rock Version, la Sala Palatului

Carmen – Rock Version, la Sala Palatului

de Diana Scarlat    |    26 Iul 2016   •   11:44
Carmen – Rock Version, la Sala Palatului

O combinație mai puțin obișnuită de genuri muzicale și creații vestimentare se pregătește pentru debut, din luna decembrie, la Sala Palatului din București. Opera Carmen va fi prezentată în varianta rock, iar artiștii vor purta pe scenă costume concepute de designerul Cătălin Botezatu.

 

Concertino Accordion Band, Corul și Baletul Operei Române Craiova, Marius Hristescu și Cătălin Botezatu și-au dat mâna pentru a aduce în fața publicului un concept nou: celebra operă a lui Georges Bizet, Carmen, Rock Version. Acest spectacol original a fost gândit de managerul Antoniu Zamfir și dorește să demonstreze că diferitele ramuri ale artei interpretative nu pot fi și nu trebuie să fie separate unele de altele. Ele pot alcătui un întreg, doar completându-se, având impact reciproc si hrănindu-se una din cealaltă. Rockul și muzica clasică se vor întâlni într-un spectacol inedit, la Sala Palatului, pe 14 decembrie 2016.

 

Nu există granițe în muzică. De exemplu, Mozart nici măcar nu știa că scrie muzică clasică. El scria muzică și cu asta, basta!”, spunea dirijorul Tiberiu Soare. Și „Carmen – Rock Version” demonstrează că nu există granițe în muzică. Opera celui mai cunoscut compozitor francez al perioadei romantice, Georges Bizet, este adaptată și reorchestrată de compozitorul și dirijorul Marius Hristescu și de Concertino Accordion Band, o formație instrumentală de renume la nivel mondial. Opera va fi interpretată de Concertino Accordion Band, alături de Corul și Baletul Operei Române Craiova și de o distribuție internațională de excepție.

 

Costumele și decorurile de inspirație rock sunt create de scenograful Răsvan Drăgănescu, iar costumele soliștilor sunt realizate de designerul Cătălin Botezatu. „Muzica lui Bizet este foarte ofertantă și a fost, de-a lungul anilor, abordată în diferite interpretări. Concertino Accordion Band sunt artiști polivalenți, cântă toate genurile muzicale cu o formație de instrumente oarecum atipică pentru operă – șapte acordeoane, vioară, orgă, pian electric, percuție”, explică Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova, care realizează regia artistică a spectacolului „Carmen - Rock Version”.

 

Biletele se pot achiziționa de pe bilete.ro, blt.ro, bilet.ro, myticket.ro, salapalatului.ro si de la agenția Sălii Palatului.

 

 


 

×