x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole „Da-mi fiecare deget, din cinci, sa le sarut”

„Da-mi fiecare deget, din cinci, sa le sarut”

de Serban Cionoff    |    08 Mar 2017   •   14:26
„Da-mi fiecare deget, din cinci, sa le sarut”

În lumina acestor cuvinte potrivite dăruite de Tudor Arghezi, aș dori să aștern câteva însemnări despre alesul dar făcut, aseară, de Primăria Municipiului București și de primarul general, Gabriela Firea, femeilor bucureștene în pragul zilei de 8 martie. Un spectacol de excepție, ca ținută artistică și,deopotrivă, ca încărcătură sufletească, la realizarea căruia au conlucrat cu deplin succes Circ & Variete Globus și  ARCUB.

 S-au regăsit, aici, în lumina reflectoarelor nume prestigioase ale scenei și ale arenei românești, precum Marcel Pavel, Vlad Miriță și Adrian Lazăr, care au format un admirabil trio ad-hoc de tenori, Direcția 5 și seducătoarea prințesă a rock-ului Alina, argintul viu cu numele de scenă Smiley și trupa sa. Li s-au alăturat Marilena, adevărată ,,Pasăre Măiastră’’ a acrobației a cărei evoluție unește grația și curajul, duo Badea, câștigătorii ,,Stelei de bronz’’ la recentul Festival Internațional de Circ desfășurat la București, Cristiano,un scamator poznaș și la propriu și la figurat. Un moment deosebit al serii fiind prezența în spectacol a Sandei Ladoși, dar nu în calitatea de director–adjunct  al circului, ci de interpretă, alături de cei trei tenori, a unei mai vechi dar mereu proaspete melodii. Prilej cu care îndrăgita interpretă a promis să revină cât mai curând cu un recital, promisiune pe care sala a aplaudat-o și o așteaptă să se împlinească. 

 O mențiune aparte se cuvine celui care a fost, din toate punctele de vedere, sufletul acestui recital de frumusețe și de bucurie, actorul Bogdan Stanoevici, directorul Circ&Variete Globus, care a știut să țină în priză publicul, de toate vârstele și să imprime spectacolului un ritm viu, care nu a îngăduit nici măcar un singur minut de apatie sau de plictiseală.

  Știu eu? poate că unii vor spune că nu a fost decât un spectacol, hai să spunem unul cumva mai deosebit decât altele…și cam atât! Tot ce se poate, dar, dacă ne gândim la câtă ură, dezbinare și neîncredere mai încearcă(și, din păcate, reușesc!) să răspândească unii sau alții,  cred că se va înțelege de ce aș vrea să numesc spectacolul de a aseară un ,,Manifest pentru sănătatea sufletelor noastre’’. Un manifest pentru dragostea,  respectul și  solidaritatea pe care le datorăm și le dăruim celor ce ne  sunt soții, mame, prietene sau colege. Astăzi, 8 martie, cu prilejul sărbătorii zilei lor, și, deopotrivă, în fiecare zi și în fiecare ceas în care  le avem și să le simțim alături!

×